Istoria frumuseţii – Un articol cu final fericit

Cum decidem ce anume face ca o femeie să fie frumoasă? Ideea despre corpul perfect și standardele de frumusețe s-au schimbat conside­rabil și spectaculos de-a lungul timpului.

Cu toate acestea, fundamentele formei corpului feminin au rămas aceleași. Așa că, data viitoare când simți că ești imperfectă, adu-ți aminte că perfecțiunea este un concept într-o continuă schimbare, existând diferențe de necrezut, chiar de la o generație la alta. Haideți să facem o călătorie istorică și să vedem ce anu­me influențează felul nostru de a vedea frumusețea.

Cea mai veche însemnare artistică asupra idealului feminin este statuia Venus din Willendorf, care datea­ză de acum peste 25 000 ani. După cum putem observa, nu are nicio legătură cu viziunea asupra frumuseții din zilele noastre. Această statuetă este o paradigmă a fertilității De ce? Pentru că, în acele vremuri, nevoia principală a speciei umane era supraviețuirea, implicit perpetuarea. Cu cât corpul era mai rezistent, cu atât femeia putea să poarte mai multe sarcini și să se apere mai eficient. Sâni mari, șolduri voluminoase și un stomac să­nătos. Astăzi, pentru a descrie un astfel de corp, am folosi cuvântul “obez”, nu-iașa? Fiind o lucrare artistică, există totuși șanse mari ca femeile din acea perioadă să nu fi fost chiar atât de voluptoase, dar asta nu ne face decât să întărească teoria că acela era un ideal de frumusețe.
În Grecia Antică, simbolul frumuseții era femeia roșcată cu pielea foarte des­chisă. Ceea ce este interesant de observant este că, în acele vremuri, frumusețea masculină era mult mai celebrată decât cea feminină. Statuile vechi pe care le avem din acele vremuri, ne arată femeia ca având forme rotunde și pline. Puțin diferit față de măsurile de astăzi, nu-I așa? Grecii de azi au trăsăturile simetrice ale feței. După cum știm, Platon a dezvoltat conceptual proporției de aur. Platon se referea la frumusețe ca fiind o mixtură de simetrie și armonie ceea ce l-a împins să determine care este proporția de aur pentru o figură perfectă.
În Epoca Renascentistă, artiștii au vrut să se îndepărteze de modestia și stric­tețea religioasă care ca­­rac­terizau anii Evului Mediu. Au început să aprecieze plăcerea, fertilitatea și tinerețea. Viziunea idealizată a pictorilor acelor vremuri, portretiza femeia ca fiind voluptoasă, cu pielea deschisă la culoare, obrajii rumeni și fețe rotunde.
Încoronată în 1558, am putea spune că Regina Eli­sabeta a fost un adevărat trend setter. Ea obișnuia să își tapeze fața cu o pudră foarte albă și să își vopsească buzele într-un roșu închis. Foarte repede, acesta a devenit un simbol al clasei superioare. Cu cât erai mai palid, cu atât se considera că statutul tău este mai înalt.

Înainte de Revoluția Franceză, machiajul era comun atât printer femei, cât și printre bărbați. Pe vremea când Regina Victoria urca pe tron, în 1837, societatea vestică a decis că femeile ar trebui să se îmbrace foarte modest, fără o notă personală, fără să se distingă prea mult. Probabil că nu a fost o vreme prielnică pentru fashion designeri. Acest aspect are strânsă legătură cu felul în care era privit rolul femeii în societate. Aceasta avea acum o identitate domestică, locul ei era în jurul casei, având grijă de familie.
În anii ’20 femeile au câștigat dreptul de a vota. În această perioadă, femeile au început să câștige drept asupra aspectului lor. Tinerețe androgină, bust mic, atitudine ușor băiețoasă, siluetă îngustă și păr mai scurt. Este clar că acesta a fost momentul în care figura plină, voluptoasă, simbol al fertilității, a ieșit din peisaj. Observăm cum percepția asupra frumuseții este strâns legată de rolul femeii în societate. Interesant, nu-i așa? Am putea spune că acesta a fost momentul în care a început obsesia noastră pentru greutate.
Pe parcursul anilor ’50, ’60, ’70, cantitatea de machiaj pe care femeile o aplicau s-a redus conside­rabil. Toată lumea aprecia acum un aspect mai natural. La fel s-a întâmplat și cu aspectul părului care acum era din nou lung. În anii ’80 putem spune că a început era super-modelelor. Femeile trebuiau să fie bronzate, subțiri, înalte și ușor atletice. Și pe când credeai că idealul pentru corpul feminin nu putea să devină mai subțire, au început anii ’90 atunci când Kate Moss a devenit cea mai slabă femeie fotomodel din toate timpurile.
Ce este perfect? În zilele noastre putem spune că mass-media a intrat într-o eră în care celebrează diversitatea. Dar, încă nu ne bucurăm prea tare. Dacă în trecut standardele de frumusețe se stabileau în funcție de picturile unui artist celebru, în zilele noastre programele de editare a pozelor câștigă foarte mult teren. Aceste programe fac ca fotomodelele care oricum arată deja aproape perfect, să arate și mai bine. Fetelor, acestea sunt iluzii. Dacă nici așa-zisele profesioniste în ale frumuseții nu îi satisfac pe zeii industriei, eforturile noastre de a arăta ca în reviste n-o să ne facă decât să devenim nesigure pe noi.
Acum că am stabilit că standardele de frumusețe sunt doar idealuri temporare, zic că ar fi timpul să ne relaxăm și să ne bucurăm de o viață sănătoasă, cu mai puține oglinzi prin preajmă!

Irina Tâlvescu

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.