Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara: Solicitare privind preluarea în proprietate a Termocentralei Mintia

Vă informăm că președintele CJ Hunedoara, dl. Laurențiu Nistor, a transmis în cursul acestei zile o nouă solicitare adresată premierului României, conducerii parlamentului și conducerii ministerelor Energiei, Mediului și Fondurilor Europene, o nouă solicitare privind preluarea în proprietate a Termocentralei Mintia.

Mai jos, redăm conținutul documentului:

„Stimate Domnule Ministru,          

Revenind la adresele nr. 878/21.01.2019, nr. 21.220/06.12.2019, nr. 14713/ 21.09.2020, nr. 2759/18.02.2021 și  nr. 6601/16.04.2021 înaintate Ministerului Energiei și conducerii statului român,  prin care Consiliul Județean Hunedoara își exprimă interesul și disponibilitatea de a prelua activele libere de orice sarcină de natură financiară, infrastructura și utilitățile aferente ale Termocentralei Mintia, vă aducem la cunoștință următoarele:

I.Consiliul Județean Hunedoara a continuat demersurile în acest sens prin organizarea vizitei oficiale a ambasadorului Republicii Indonezia, E.S. domnul Muhhamad Amhar AZTEH în județul Hunedoara, la finalul lunii iunie a acestui an.

În urma discuțiilor purtate cu ambasadorul Indoneziei, privitoare la o colaborare pe plan economic ce vizează Termocentrala Mintia, a fost înaintată adresa numărul 540/448/DESD/III-2/2021, întocmită de către Departamentul de Energie și Resurse Minerale din cadrul Guvernului Provinciei Sumatra de Sud către E.S. Ambasadorul Republicii Indonezia pentru România în București, prin care se susține cererea autorităților din județul Hunedoara de a colabora în privința achiziționării de cărbune pentru a satisface nevoile centralelor electrice și anume de 1 milion tone/ an pe o perioadă de 10 ani.

Având în vedere că acest cărbune energetic tip indo 4200 are un conținut redus de sulf ( max. 0,09%) și de cenușă (max. 6%) rezultă faptul că Termocentrala Mintia poate funcționa fără instalație de desulfurare timp de 10 ani cu încadrarea în normele europene de emisii cu actualele instalații.

Astfel, un contract semnat cu furnizorul indonezian garantează funcționarea Termocentralei Mintia pe o perioadă de 10 ani conform ofertei anexate prezentei.

Față de demersurile anterior precizate, menționăm că această colaborare pe plan economic în sensul achiziționării acestui tip de cărbune, nu se poate finaliza decât  ca urmare a preluării  Termocentralei Mintia de către Consiliul Județean Hunedoara.

II. Totodată vă solicităm să ne comunicați dacă a fost înaintată analiza tehnico- economică către CNTEE ”Transelectrica” S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 60 din 4 iulie 2019, privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici, cu modificările și completările ulterioare, în vederea comunicării unui punct de vedere privind importanța grupurilor energetice ale Termocentralei Mintia în sistemul energetic al României.

Facem precizarea că, în conjunctura actuală, când prețul energiei electrice a explodat,  este justificată necesitatea menținerii în funcțiune a Termocentralei Mintia, având în vedere normele europene privind interdicția utilizării surselor individuale de încălzire în municipiul Deva.

Această necesitate, a menținerii unei încălziri centralizate, este cu atât mai mare cu cât o nouă sursă de încălzire nu poate fi pusă în funcțiune înainte de începerea sezonului rece 2021-2022.

III. De asemenea, ținem să subliniem că până la data prezentei nu ne-a fost comunicat un răspuns scris din partea Ministerului Energiei în sensul preluării Termocentralei Mintia de către Consiliul Județean Hunedoara.

IV. Nu în ultimul rând, precizăm că în situația în care se va da curs favorabil solicitării noastre în sensul preluării Termocentralei Mintia, vor fi asigurate 500 de locuri de muncă pentru personalul care își desfășoară activitatea în cadrul Termocentralei Mintia,  având nevoie de specialiști cu experiență în domeniu pentru continuarea activității.

V. Atragem atenția că se impun demersuri pentru pregătirea reluării activității Termocentralei Mintia în condiții de siguranță pentru a asigura energia termică consumatorilor din municipiul Deva în sezonul de iarnă 2021/2022.

Asigurându-vă de întreaga noastră considerație și de întreg suportul nostru, vă mulțumesc.

Cu deosebită stimă,

Președinte,

LAURENȚIU NISTOR”

2 raspunsuri
  1. Muntii nostri....
    Muntii nostri.... says:

    Dumnezeule mare, nunde ne-au adus conduca\torii Romaniei din 1990 pana acum ! Judetul Hunedoara, mare producator de carbune, a ajuns sa importe carbune din Indonezia ! Multumim urmasilor Bratienilor si UE ! Ce pacat ca termocentrala nu functioneaza cu prostie sau cu tradare !…..

    Răspunde
  2. Concurs de oferte nerealiste
    Concurs de oferte nerealiste says:

    Din Indonezia Domnule Presedinte ? Nu este putin cam departe ? Credeam ca importurile fantasmagorice sunt doar specialitatea finantistului Catu, mare speculant pe cursul leului, cu pregatire de repetent la baza….
    Primarul Oancea trimite oamenii sa-si cumpere microcentrale de la importatorii preferati, specialista in imobiliare de la AUR, vine cu alta oferta asemanatoare….. Chiar nu mai are Romania o alternativa plitica si manageriala cat de cat acceptabila ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Dă-i un răspuns lui Concurs de oferte nerealiste Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.