.

Loteria Vaccinării. A fost extras al doilea câștigător al marelui premiu

Duminică a avut loc o nouă extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare. La extragerea din această seară au participat numerele de ordine din intervalul 518.187 – 1.344.170, corespunzătoare participanților care s-au înscris până vineri, 8 octombrie, la orele 12.00, potrivit unui comunicat al Loteriei Române.

Numărul extras pentru marele premiu de 100.000 de lei este 659367.

Au fost atribuite, de asemenea, 80 de premii în valoare de 10.000. Acestea vor fi acordate următoarelor 80 de numere consecutive care urmează numărului câștigător, adică de la 659368 până la 659447.

Loteria de Vaccinare se desfășoară pe parcursul a 14 săptămâni, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

  • 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână
  • 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună
  • 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii. /www.digi24.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate