.

Minerii uciși în explozia din 2008 de la Mina Petrila au fost comemorați

Luni, 15 noiembrie 2021, se împlinesc 13 ani de la una dintre cele mai mari tragedii care au zguduit geriile minelor din Valea Jiului.
În această zi, în anul 2008, o gravă explozie s-a produs în abatajul 431 de la mina Petrila din Valea Jiului, la circa 950 metri în subteran. Cauza a fost o acumulare de gaz metan. Explozia a fost urmată, la patru ore, de încă una. Bilanțul a fost tragic: 13 morţi şi 14 răniţi. Atunci, și-au pierdut viata atât mineri, cât și salvatori minieri.
În memoria celor dispăruți, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, administratorul public al CJ Hunedoara, Costel Avram, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca și mai mulți consilieri locali și județeni, au depus o coroană de flori la fosta exploatare minieră Petrila unde este ridicat un monument în memoria victimelor acelui tragic eveniment.
“Acele momente dificile în care ne rugam pentru viață au marcat profund existența noastră, a tuturor.  Astăzi, să ne amintim de acele clipe, de jertfa minerilor, rugându-ne Bunului Dumnezeu să le odihnească sufletele. Un gând de mângâiere transmit și familiilor minerilor dispăruți!”, a transmis președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.
La rândul său, administratorul public al Consiliului Județean a transmis un mesaj.
“Îmi aduc aminte cu multă durere de tragedia de la mina Petrila, din 15 noiembrie 2008. Atunci, 13 mineri și salvatori minieri și-au pierdut viața în explozia care a îndoliat Valea Jiului și a lăsat răni adânci printre mineri. Să ne rugăm împreună pentru sufletele lor și ale tuturor minerilor care au pierit de-a lungul anilor în accidentele de muncă din subteran”, a spus Costel Avram. 
Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate