.

Ministrul Educației anunță angajări masive în școli și grădinițe: 3500 de posturi noi

Numărul posturilor din sistemul de învăţământ preuniversitar va fi mărit cu 3.500, în contextul în care clasele vor trebui să aibă mai puţini elevi şi noi grădiniţe îşi vor începe activitatea în această toamnă, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, după şedinţa Guvernului.

„Toate aceste măsuri necesită un plus de resursă umană, acest plus de resursă umană necesită suplimentarea numărului de posturi, care a fost făcută prin hotărâre de Guvern pentru un cuantum de 3.500 de posturi, care se adaugă la cele 286.550 de posturi existente în acest moment în învăţământul preuniversitar”, a precizat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Ministrul a explicat și motivul pentru care este necesară această suplimentare: legea prevede reducerea numărului de elevi din clase.

„Legea 185 prevede reducerea numărului de elevi în clasă pentru învăţământul primar la maximum 22 plus 3, adică 25 de elevi în clasă; pentru învăţământul gimnazial la maximum 26 plus 3, adică 29 de elevi în clasă şi pentru învăţământul liceal, cu excepţia clasei a IX-a, la 30 plus 3, adică 33 de elevi în clasă.

Este nevoie de o creştere a numărului cadrelor didactice.

Am spus cu excepţia clasei a IX-a pentru că, în plus faţă de reglementările din Legea 185, există acel ordin de ministru din anul 2021 pe care l-am promovat pentru reducerea numărului de elevi în clasă, de la 28 la 26, respectiv 24 în funcţie de filieră”, a menţionat Cîmpeanu. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate