.

Mulțumesc Vlăduț, acum am văzut cine ne conduce cu adevărat! Banii vorbesc!

Mulțumesc Vlad Voiculescu, ai reușit să mă convingi de câtă prostie și dobitocie există în ministere și ”coaliția mea”! În ce țară, un partid cu 15% conduce după bunul plac?
Ministrul Sănătății este, la ora actuală, o piață de desfacere: morți mai mulți în realitate decât există raportați. Cei care conduc Ministerul sunt acționari, bișnițari în diverse combinații cu medicamente, cumetrii peste cume­trii, unde mișună amante, amanți, interlopi, neveste sau amante de polițiști și multe altele. Nici alte ministere nu sunt curate, dar sunt închise ermetic, ca să nu răsufle. Până acum, numai PSD-ul fura, era oaia neagră. Acum, avem o coaliție care face pe față orice, nimeni nu le face nimic. Cine să le facă? Statul mai are instituții? Vai de mama lui Guvern, fără niciun pic de credibilitate! Zi de zi vedem declarații, valabile doar în episoade de ,,cascadorii râsului”. Dar de ce am ajuns aici? Toate împrumuturile se fac pentru salariile bugetarilor și pensiile speciale nejustificate. Statul împrumută doar pentru camarila sa, nu pentru popor. Așteptăm o echilibrare morală și profesională a statului promisă de PNL și Președinte. Sistemul este falimentar, inclusiv cel din justiție. Incompetenții și rechinii cu adevărate interese au căpușat statul. Și atunci cum să fie credibil. Profesorul Cherecheș spunea că la Mi­nisterul Sănătății doar o treime sunt competenți, restul sunt cu intelect redus.

Țara este ca și vândută!
Iar noi am devenit roboți. Suntem într-o țară a barbariei, polițiștii omoară oameni nevinovați (anii 60) sunt mulți fără școală și raționament care nu au ce căuta în sistem. Testați și dați afară, numai așa vom fi competenți. Asta peste tot, nu numai în poliție. Mulți care nu au reușit la alte școli au intrat în poliție. Sunt multe cazuri!
Vedem în fiecare zi nemul­țumiri, oameni nervoși, iritați. De ce am ajuns aici? Vreți să știți cum am ajuns aici? Foarte simplu și foarte trist. Pentru că suntem conduși de nepricepuți, fără suflet de român, care distrug țara pentru unii care au plătit școlarizarea lor în exterior. Am ajuns să ne pierdem țara. Iar când ne-am pierdut țara, am pierdut tot.
Președintele țarii este dispărut, bolnav sau supărat pentru alegerea lui. Dacă nu simți și gândești românește, cum poți conduce o țară? Empatia sau minima inteligență trebuie înțelese, ca să conduci ceva.
Avem președinte „român”, dar avem și primari la fel de „români”. În orașe mari, în București și Timișoara de exemplu, Fritz „Șpriț” este mai bombă decât Klaus. Nu are nici măcar cetățenie română. Cum poți crede că va face treabă în Timișoara? Dar avem și alte personaje la Brașov, Alba Iulia și chiar aici în București, sectorul 1, Clotilde Armand, pe numele sau. Când îi pronunți numele, faci fractură la limbă. Eu știu mai multă franceză decât știe ea română!
Cum, Doamne iartă-mă, ne-am pricopsit cu ea și cu ceilalți, nu știu. De fapt știu, dar voi dezvolta în alt editorial, adică este simplu: până prostimea nu-și etalează prostia, nu se simte bine.
Stați că mai avem: Ludovic Orban, fost prim-ministru, actual Președinte al Camerei Deputaților. Este cel mai vinovat pentru situația creată. A vândut toate ministerele cheie USR-ului, pentru un scaun călduț lui, nu țării, nu partidului.
Credeți cumva că s-au epuizat numele „românești” din conducerea țării? Nicidecum! Siegfried Mureșan, comisar european! Koveși, procuror șef la UE, Renate Weber, avocatul Poporului României. Voi încheia apoteotic: Raed Arafat, „românul” care se ocupă de sănătatea românilor, comandant în situațiile de urgență din România! I se mai spune „Terminatorul de viruși”. Și acum, să vă prezint situația de ansamblu și să mai spuneți dumneavoastră că este o întâmplare:

Nimic nu ne mai aparține!
Știți unde vă plătiți facturile? De curent electric, gaz, apă sare, carburanți, mâncarea?! La străini, inclusiv apa din izvoare, telefoanele și ratele la bănci. Toți banii merg afară, iar statul le dă și subvenții. Oare cât de proști și fraieri suntem?!
Suntem împărțiți. Și, ne place să auzim că suntem PNL, PSD, USR, AUR, UDMR etc. ne mâncăm precum câinii pe ciolan. Dar ciolanul nu există. Să nu uităm așa-zisa societate civilă, care este compusă din masele de manevră ale securiștilor. Prin aceste ONG-uri se toacă sau spală bani, care sunt folosiți la populația săracă, ce a devenit masă de manevră de …”pus”’ sau dat jos guverne.
Oamenii care demonstrează acum sunt exact cei care au votat ,,celebra coaliție” și au fost păcăliți, mințiți, dați la o parte și lăsați pe drumuri. Sunt tinerii care îi dădeau PSD-ului m..e. Acum, încep să se trezească la o realitate a lor, realitatea neomarxistă în care, pe unde trec, se vede competența lor intelectuală, educația primită în străinătate, rezultatul învățământului lor, școliți la fără frecvență, comportamentul lor execrabil. Unii dintre ei se erijează în societatea civilă. Sunt tare mândri de ei înșiși și se cred de neînlocuit, irezistibili!

Ce vedem, ”e lumea bună”!
Cât de mândri și distinși sunt domnii cu “m..e” pe tricou! Mă gândesc la educația dată copiilor. La nivelul de educație, cultură, bun simț! Dacă nu interacționezi cu ei, nu-ți dai seama cât de amplu e fenomenul de înlocuire. Suntem în plină degradare a speciei umane, la nivel planetar.
Cineva se joacă la butoane, ca să justifice genocidul. Bertrand Russell a luat premiul Nobel pentru promovarea mascată a eugeniei. Au vrut să obțină acordul Creatorului pentru uciderea a jumătate din populația globului invocând degenerarea speciei umane, uitând să menționeze că tot ei sunt artizanii acestei degenerări.
Şocantă este reacţia permisivă şi blândă a multor români, la aflarea că un om a mințit. Ca popor, avem o nepermis de mare toleranţă faţă de minciună. Ne identificăm până în măduvă cu mincinoşii naţiunii.
Știu că nu pare grav, mai ales când cineva care și-a plagiat doctoratul a ajuns prim-ministru, dar unii au mințit și mai mult pentru a ajunge în fruntea statului (prin meditații). De ce mint? Pentru că nu au intelectul dezvoltat, nu au caracterul puternic și curat, inclusiv capacitatea să ajungă pe propriile lor puteri sus. Și atunci fură și mint. Ajungând sus, ei mint ca să se mențină, trecând în faza superioară a minciunii. Iar faza cea mai neagră este că ei cred și pun în aplicare ce au învățat și dobândit prin teribila minciună.
Cazul lui Voiculescu și a altora explică limpede cum a fost posibil ca, în 30 de ani, să trecem cu vederea minciunile politicienilor. Ca popor, avem o nepermis de mare toleranţă faţă de minciună. Ştiţi de ce? Pentru că ne identificăm până în măduvă cu marii mincinoşi ai naţiunii.
Aşa suntem fiecare dintre noi, acasă, la serviciu, pe stra­dă. Minciuna ne curge prin vene. O respirăm. De asta şi arătăm în halul ăsta, ca popor. Sigur, Voiculescu a minţit prin omisiune cu privire la studiile domniei sale. Pas cu pas, nu a fost deranjat de nimeni.

Din iubire de neam și țară
Trebuie să luăm atitudine. Nu din ură, ci din dragoste faţă de adevăr, pentru copiii noştri, cărora vrem să le lăsăm o naţiune mai bună, cu politicieni cinstiţi și responsabili.
Poporul, gloata, turma e cea care apără și vrea impunerea legilor, adresându-se „conducătorilor” ca unor „înțelepți” care, prin „judecata” lor, să repună dreptatea la locul ei, în timp ce „conducătorii, apărătorii legii” se adresează „poporului” ca unei turme oligofrene și redusă mintal, care înghite orice bazaconie sau aiureală i se servește drept… „argument” !
S-a văzut la alegeri! Efectul de turma a dat rezultate. Ca drept dovadă, avem tot ce ”mi-am dorit al meu”: guvern, parlament, coaliție și Constituție, toate folosite drept ”preș”.
Mulțumesc Vlăduț! Prin tine am văzut adevăratul intelectual tânăr, școlit afară, care ne conduce.
Dle Orban, oare sunteți fericit când vedeți ce a ieșit de la negocieri?! Cum puteți să mai stați lângă asemenea oameni?

Al dumneavoastră același
Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

This Post Has 2 Comments

  1. Mosia Pharma

    Mai grava decat starea de inrobire in care a ajuns Romania este lipsa de reactie a cetatenilor sai dintre care o parte semnificativa au decis, liber si democratic, sa intoarca spatele patriei mama. Din aceasta perspectiva, Vladutz merita intr-adevar multumiri pentru a fi clarificat multe lucruri asupra carora mai existau dubii. Un singur indicator: peste 400 de transplanturi de organe / an inainte de ministeriatul lui Vladutz, mai putin de 80 dupa. O statuie ca loc de scuipat ar fi pe deplin meritata….

  2. Regula nr. 1

    Pe mosia Pharma functioneaza Omerta…..

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate