O nouă ediţie a programului “Litoralul pentru toţi” în perioada 22 mai – 18 iunie

Turiştii care aleg să îşi petreacă vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 22 mai – 18 iunie, când se derulează o nouă ediţie a programului “Litoralul pentru toţi”, vor beneficia de tarife cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), remis Agerpres, până vineri s-au înscris în program 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului aşteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Astfel, potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preţ ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus. În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.

“Le recomandăm turiştilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate şi se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca la ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, a mai spus preşedintele FPTR.

Programul “Litoralul pentru Toţi” se află la ediţia cu numărul 42 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul “Litoralul pentru Toţi” vor fi disponibile pe site-ul www.fptr.ro din 19 mai.http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate