.

Oferta educațională – siguranța unui loc de muncă

Începutul de an școlar 2021-2022  – după cum remarca prof. Daniel Cosmin ARDELEAN (foto), directorul Liceului Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara  – este unul așteptat de elevi, dat fiind faptul că școala începe în clase cu prezență fizică. În speranța că situația epidemiologică va permite continuarea cursurilor la școală, elevii și profesorii sunt pregătiți pentru un nou an de studiu.

Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” își actualizează constant oferta educațională în funcție de necesitățile pieții muncii, astfel încât să dea societății oameni de valoare, calificați, pentru că dorim nu să fim în pas cu lumea modernă, ci să contribuim activ la dezvoltarea acesteia.

Astfel, oferta educațională a instituției noastre cuprinde specializări și calificări diferite, de nivel 3, 4 și 5, din domeniul tehnic, după cum urmează: tehnician ecolog și protecția calității mediului, tehnician mecatronist, electromecanic utilaje și instalații industriale, sudor, sculer-matrițer, constructor montator  de confecții metalice, fierar-betonist montator prefabricate, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, tehnician infrastructură rețele de telecomunicații, tehnician devize și măsurători în construcții, tehnician laborant pentru protecția mediului și maistru instalator în construcții. Toate aceste calificări le vor oferi siguranța locului de muncă la finalizarea studiilor, datorită parteneriatelor solide cu agenții economici din Hunedoara și anume companiile Draexlmaier, Assa Abloy, Recom Sid, Macon și Salonul Nobblesse.

Caracterul inovator al strategiilor didactice centrate pe elev aduce plus-valoare procesului instructiv-educativ și răspunde nevoilor de formare ale elevilor, iar rolul profesorului se extinde către facilitarea descoperirii de către aceștia a potențialului lor. Aplicarea acestor strategii asigură creșterea motivației elevilor pentru dezvoltare și perfecționare. Folosirea consecventă și îndelungată a acestor metode poate duce la transpunerea lor, de către elev, în viața personală: viitorul loc de muncă, întemeierea unei familii, relații sociale sănătoase.

Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” adaugă valoare fiecărui elev al său, indiferent de ruta de pregătire aleasă: liceu zi, seral sau frecvență redusă, școală profesională, învățământ dual sau școală postliceală și de maiștri. Scopul nostru este ca fiecare elev să aibă șansa de a învăța și    a-și îmbogăți cunoștințele, iar pentru a realiza acest lucru asigurăm condiții potrivite.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate