.

Olimpice: Delegațiile naționale vor avea un responsabil COVID-19 la Tokyo

Sportivii și oficialii participanți la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Tokyo vor trebui să respecte o serie de reguli, înainte, în timpul și după terminarea întrecerilor, aceastea fiind incluse într-un ghid realizat de organizatorii olimpiadei.

Acest ghid stabilește responsabilitățile sportivilor și oficialilor echipelor, care ar trebui asumate împreună cu instrucțiunile primite de la fiecare Comitet Național Olimpic (CNO) sau Para­limpic.Regulile se aplică în același mod fiecărui sportiv și oficial, indiferent de sportul sau țara de unde provine, la fel cum se aplică tuturor celorlalți participanți la Jocuri.
Regulile trebuie respectate începând cu 14 zile înainte de a călători și pe toată durata șederii în Japonia și este crucial ca sportivii și oficialii să-și asume responsabilitatea personală, fiecare contribuind astfel la buna desfășurare și în siguranță a Jocurilor. Mai mult, fiecare Comitet Olimpic Național(CNO) va fi rugat să numească un responsabil COVID-19, o persoană de legătură care va fi contactul cheie pentru toate aspectele legate de COVID-19.
Fiecare vizitator al Japoniei va fi obligat să aibă un telefon inteligent și să descarce, să instaleze și să ruleze două aplicații pentru smartphone-uri: o aplicație de raportare a stării de sănătate și o aplicație de confirmare a contactelor (COCOA). Ambele aplicații sunt concepute pentru a urmări îndeaproape starea de sănătate a fiecărui vizitator și pentru urmărirea persoa­nelor care au intrat în contact cu un pacient cu COVID-19.
Aceasta este o primă versiune a ghidului destinat spor­tivilor și oficialilor, o ac­tua­lizare a acesteia fiind așteptată în aprilie 2021.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate