.

OPINII: A eșuat ”chioșcul de vândut gogoși” electoratului românesc!

Patronul, la ,,plimbare cu traista-n băț” prin Europa, bate la ,,Înaltele Împărății”, dar ușile sunt închise, se schimbă împărații.Guvernul Cîțu este istorie. Nu se putea mai repede, că domnul Președinte se relaxează undeva planificat (o cină într-un castel din Slovacia). În concluzie, pe politicieni îi doare la bască de soarta țării și a românilor.

Diaspora, care ne-a decis soarta prin indicațiile date celor rămași acasă, are numai avantaje datorită votului lor și sfaturilor; economie în colaps, sistem medical în colaps, facturi la gaz și curent astronomice de 140%, țara împărțită în vaccinați și nevaccinați, ordonanțe date aiurea, bani dați la interese, angajări pe spăgi a tuturor lipitorilor de afișe, prețurile la alimente urcă, salarii blocate, legea pensiilor blocată, dar inițiată și aprobata de PNL.

Peste tot e haos, haos și iar haos!

Dar lumea politică este impasibilă la necazurile oamenilor. Tot ce s-a făcut până acum în politică de câțiva ani, a fost ori pe forță, ori pe manipulări cu diverse dosare.

Dacă Emil Constantinescu este văzut azi ca Președintele-Impotent, pe care l-a învins sistemul, Klaus Iohannis va fi amintit, probabil, ca Președintele care a avut tot sistemul în mână, dar a lăsat cenușă în urma sa, nimic bun pentru oameni și țară. E o legătură tragică, plină de furuncule morale și care generează o atmosferă viciată prin toate crăpăturile. Termenul a fost folosit inițial în context medical, în sensul că punctul de criză marca un moment important în evoluția maladiei: bolnavul urma fie să se însănătoșească, fie să intre în faza terminală. Interesant, rezolvarea crizei era asociată cu capacitatea de concentrare maximă și judecată limpede, la rece, fără derapaje emoționale.

De ce menționez asta: pentru că ideea de criză ca punct de cotitură oferă o cheie bună de interpretare a ceea ce s-a întâmplat cu pandemia anul acesta. Punctul de cotitură a fost cu siguranța mai-iunie, când era nevoie de concentrare maximă pe campania de vaccinare, având în vedere apropierea sezonului de vară.

Din păcate, Cîțu, sprijinit de Iohannis, au decis că un congres intern de baroni-căpușă de partid este mult mai important decât gestionarea pandemiei. Faptul că Iohannis și Cîțu au ratat, „pas cu pas” punctul de cotitură așa de brutal, nu este totuși o greșeală politică minoră, gen făcut poze chinuite prin parcări cu maneliști, eventual între două bâlbe despre beneficiile jocului de golf. Genul ăsta de mega-eșecuri se numește „dereliction of duty” – adică refuzul de a face ceea ce e datoria ta să faci prin poziția pe care o ocupi ca prim-ministru sau președinte. Ei aveau misiunea să înăbușe pandemia. Din păcate, au ratat-o complet, pentru că au decis că ignorarea ei poate produce beneficii politice. Asta e partea de „dereliction of duty” și le aparține complet, oricât ar încerca să arunce vina pe nea Ion și Maria. Când tu declari că statul a eșuat, mă duc cu gândul că acest stat eșuat este condus de un personaj eșuat. România este pe penultimul loc în ceea ce privește vaccinarea, mai jos e doar Bulgaria. Sigur, faptul că unii lideri politici în România au încercat să capitalizeze politic exploatând discursul conspiraționist, îngreunează munca de contracarare a dezinformării.

PNL a dovedit că nu se poate reforma

O lecție pe care am reținut-o din campaniile pe care le-am cercetat este că e mult mai greu să revii și să convingi publicul online, după ce ai predat inițiativa grupurilor de dezinformare. Cât privește capital politic, sondajele arată o prăbușire accelerată a PNL-ului. De capitalizat a capitalizat același PSD și AUR,  umăr la umăr. Ele sunt înșelătoare, captate de emoția momentului. USR A TRAS FOARTE MULT ÎN JOS ȚARA ȘI PNL. Ce e important, e tendința și ea e clar în picaj pentru PNL și în ascensiune pentru PSD. Sincer să fiu, nu prea văd cine ar mai dori să voteze vreodată cu PNL după dezastrul Cîțu. Cu excepția, probabil, a primarilor-sugativă, pe care i-a cultivat cu bani europeni și care, cu siguranță, îl vor părăsi la prima oportunitate.

PNL a dovedit,  prin modul în care s-a comportat vara astacă nu se poate reforma și că, dacă zgârii puțin la suprafață, dai de aceleași fețe hâde, puse exclusiv pe căpătuit și parvenit ca în PSD.

Mă tem, așadar, că situația de acum începe să se transforme într-o criză de sistem și asta e foarte grav. În fiecare zi crapă ceva, cu efecte sociale sau economice grave, iar instituțiile clădite să susțină tot eșafodajul se clatină. Problema de fond nu e că aceste instituții nu pot să funcționeze și așa, ci că își pierd încet legitimitatea prin modul în care funcționează: arbitrar, malign, ineficient. Iată însă că președintele actual preferă să genereze și alimenteze crize exact în momentul cel mai prost, când pandemia a scăpat practic de sub control.

Eșec la o partidă de șeptică

Întotdeauna am privit cu suspiciune ideea că Iohannis e un mare strateg, care își pregătește atent mișcările pe tabla de șah. M-am înșelat, cred că pălăria este prea mare.

CÂND ÎN ȚARĂ CUMPERI LA PREȚ EXAGERAT RESTURI DE MÂNCARE SĂ DAI LA ROMANI, IAR AFARĂ VINZI GOGOȘI PUFOASE, PROASPETE ȘI RUMENITE ca să obții o șapcă și să primești o plachetă și aia nu din aur, se numește eșec la o partidă de șeptică.

Iohannis nu e Anatoli Karpov ci eventual un jucător de șeptică, și nu unul foarte bun. Criza guvernamentală actuală are o simplă explicație: Iohannis și-a dorit să aibă o marionetă gen Emil Boc. Dar prim-ministru mai slab și mai îngâmfat decât Cîțu nu am văzut. El nu știe să vorbească cursiv, coerent.

Președintele a greșit urât de tot, când a pus în funcții niște oameni incapabili, de dragul de a elimina un partid politic.

EU NU ÎNȚELEG CE MAI CAUTĂ CIOLOȘ ÎN POLITICA ROMANEASCĂ. SĂ MEARGĂ LÂNGĂ MACRON! Dar vulpile încă păzesc cotețele pline cu naivi și fraieri. De fapt, în șase ani de președinție, Iohannis nu a convins deloc că are capacitatea intelectuală să gestioneze poziția de președinte. Și, rezultatele obținute sunt clare pentru oricine: eșec după eșec. Singura excepție e oarecum domeniul de politică externă (NATO, UE), în care nu a marcat mari succese, dar nici nu a cauzat probleme. Pentru că, au cauzat aliații (vezi dezastrul NATO din Afganistan și dezastrul UE pe toate planurile), iar acum vedem dezastrele cauzate de Merkel et comp. Și, după cum se îndreaptă lucrurile, Iohannis va lăsa România la sfârșit de mandat, mai rău decât a preluat-o: un stat slab, căpușat și fără autoritate, o justiție semi-îngenucheată, o societate slăbită și divizată.

Suntem ca pluta pe apă!

Noi n-avem în acest moment lider, nici măcar conducător. N-avem nici guvern, n-avem nici măcar pre­şe­dinte. E o ţară care merge aşa, ca pluta pe apă. Preşedintele se ţine numai de lucruri fără sens, vorbeşte prostii. Dacă preşedintele ţării spune că statul este eşuat, e ceva îngrozitor, înseamnă că el şi guvernul lui sunt eşuaţi. La Guvern au adus doar oameni mediocri, iar Parlamentul nu funcţionează. E vraişte, e o ţară neguvernată. Asistăm la o decădere a instituţiilor statului român, ca urmare a oamenilor care reprezintă aceste instituţii. Oameni nepregătiţi, necinstiţi, carierişti şi nepatrioţi. Toți AȘTEAPTĂ PNRR-ul, CARE ESTE O VACA DE MULS, DAR CU CONDIȚII DEZASTRUOASE PENTRU POPORUL ROMAN.

România întruneşte toa­te condiţiile pentru furtuna perfectă, cu crize pe toate planurile: politic, sanitar, economic şi social,  la care nimeni nu s-ar fi gândit în urmă cu doi-trei ani. Eu am scris cu patru ani în urmă și am spus unde vom ajunge.

Lăsați joaca, Domnule Președinte!

Pentru că vin timpuri grele, iar țara are nevoie de oameni serioși, nu de iresponsabili erijați în lideri, marionete de serviciu, care participă la distrugerea unei nații conduse de la Bruxelles sau de peste ocean. Guvernul Cîțu a căzut, vine Alinuța, Adinuța sau Vasilica înapoi?! Julien stă la cotitură, cu Pâslaru și Tudorache, care au făcut dezastru în servicii și poliție. Adică bătaie de joc! JULIEN TACE. MACRON ȘI MERKEL SUNT ISTORIE DIN APRILIE 2022. TE ROG, DOMNULE CIOLOȘ, MERGI ÎN FRANȚA SĂ CANDIDEZI!

Noi nu reușim să concretizam nimic, să ducem ceva până la final. România nu a reuşit să-și valorifice niciodată resursele de când există date economice. Iar acest lucru ţine de faptul că nu avem capacitatea de a finaliza obiective.Doar le desenăm, le discutăm, dar nu le finalizăm.

Statul a eșuat, gogoșile nu se mai vând, iar noi am rămas cu falimentul și sărăcia. AUF WIEDERSEHEN’MR CÎȚU, BARNA, CIOLOȘ JULIEN.

Căpitanul vasului eșuat pleacă ultimul!                                                

Al dumneavoastră același

Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate