.

OPINII: Cine dorește să intrăm în război cu Rusia? De ce nu se vrea pace?

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, prin demisie și motivarea ei, a spus un lucru mare: ,,Nu pot lucra cu Iohannis”. Cuvintele lui Dâncu ascund fapte grele, pe care le vom afla cât de curând. Oricine poate realiza acest lucru, nu trebuie să fie analist politic. În timp ce Cancelarul Germaniei merge în China pentru gaz, via Rusia, Macron bate clopotele spre Moscova, noi ne orientăm distructiv și nu constructiv, spre război. Ne mândrim că avem atâta armament pe teritoriul țarii noastre așteptând să intrăm în război sau o ,,compensare” la NATO. Și totuși, cine dorește să intrăm în războiul altora?
România și conducerea sa merge înainte pe drumul transformării într-o bază militară străină, de proporții. Niciodată în istoria noastră modernă n-am primit, pe teritoriul național, atâtea trupe și atâta armament străin ca în ultima vreme. Oare ne mai întreabă și pe noi, cineva, dacă dorim război sau nu? De când Iohannis, Ciucă, Ciolacu, Biden, Ursula sunt mamele care au născut copiii noștri?

Unde este STATUL?
Ca formă de organizare socială, “Statul” e PERIMAT în totalitate! Nu numai la noi, ci peste tot ! Cum așa? Existența fiecărei structuri durează atâta timp, până ce ea este “rezolvată”. La ora actuala, statul nu mai servește interesele colectivității pe care ar trebui sa le servească, ca ”administrator” al bunurilor comune și distribuitor al resurselor, pe lângă alte funcții. Dar ce administrator are DREPTUL să VÂNDA bunurile care-i sunt încredințate spre administrare: zăcămintele de gaz, petrol, de aur etc.?! Oriunde în lumea asta ar fi socotită DELAPIDARE! A cerut statul voie, prin referendum, să facă toate astea, sau să se îndatoreze sau…?! „Statul” a fost „rezolvat” de o mână de indivizi care, acum știu sa fie la putere, indiferent dacă au fost votați sau nu ! Metodele sunt vechi și simple: “este de-al nostru”, “îl facem sa fie de-al nostru”, ”îl înlăturăm și-l înlocuim cu unul de-al nostru”. La ora actuală, toate instituțiile statului sunt în cădere! La o pocnitură din degete, pot răstălmăci sau neaplica legi, pot abuza în orice fel de orice, dând apoi “explicații” sau pot dispune de persoane ca de “sclavi”, cu drept de viață sau de moarte asupra lor… Restul… sunt doar palavre și abureală, ca să avem mintea plina de ele, să nu mai avem timp să ne gândim cu adevărat la problemele și soluțiile reale.

Care ar fi soluția ?
Să ne luăm viața în propriile mâini, să nu mai așteptăm nimic de la stat și, pe cât posibil, să-l amestecăm cât mai puțin în planurile sau așteptările noastre. În fond, “EL” este “inamicul”, căci țara, la ora actuală, ar trai bine mai bine fără așa stat!
E timpul să găsim “soluția” pentru oricare și oricâte variante “klaus johannis ”, indiferent cine ar fi “gestionarul temporar al puterii”! Asta e ce trebuie și nu doar să ne amăgim în așteptarea “unei schimbări”! “Schimbarea regilor, bucuria nebunilor !” E foarte vechi proverbul ăsta și tot nu s-a “prins” lumea !
Destinul nostru tragic ne forțează să ne poziționăm mereu în cele mai neprielnice poziții și roluri. Parcă suntem blestemați să pierdem mereu și să sângerăm abundent. În loc să ocolim obstacolele și piedicile (așa cum fac popoarele cu lideri inteligenți și pragmatici), noi le căutăm cu obstinație și îndârjire, asemenea unui taur înfuriat ce este păcălit cu ușurință de toreador.

De ce este destinul atât de crud cu noi?
Probabil că ne trimite mesaje, ne pedepsește mereu pentru lașitatea și ticăloșia noastră, ne pedepsește pentru ușurința sinucigașă cu care ne-am trădat și vândut toți liderii ce ne-au ridicat și pentru slugărnicia cu care ne-am supus “liderilor malefici” ce ne-au îngropat. Destinul ne pedepsește metodic și nemilos, în așteptarea momentului când ne vom îndrepta spatele cocoșat de atâta slugărnicie și lașitate. Nu trebuie decât să dăm un semnal că vrem să ne schimbăm destinul, să cerem lui Dumnezeu să ne dea înțelepciune și curaj. Și atunci, se va produce o minune, vom înțelege că trebuie să dăm cu “liderii” noștri de pământ. Să dăm până se vor desface în bucăți.

Divizia 101 aeropurtată
Este primită de propagandă cu surle și trâmbițe. ”Idioţii” utili Occidentului ,spun că astfel România e protejată. Că nu avem de ce să ne facem griji, doar cei mai buni soldați ai lumii sunt pe teritoriul nostru! Aşa să fie? Cam la fel se spunea și despre articolul 5 și ați văzut despre ce e vorba în realitate.
Înainte de orice, v-aș ruga să trageți o gura de aer în piept și să vă gândiți cât se poate de sincer dacă într-adevăr vă doriți așa ceva? Sunteți siguri că vreți să fiți parte a unui război, mai ales în condițiile în care stăm în banca noastră nu ne întreabă nimeni de vorbă?
Şi-acum, să trecem la subiectul propriu-zis. În primul și-n primul rând, sosirea acelei divizii, chiar și pentru un exercițiu militar, ar trebui să ne îngrijoreze teribil. Principalul motiv pentru care orice om cu capul pe umeri s-ar îngrijora ar fi acela că, Divizia 101 este o strictă ofensivă. Aşadar, toţi propagandiştii de doi bani, care vă spun că au venit să vă apere, sunt nişte jigodii! N-au cum să apere, în condițiile în care este unitate de atac! Iar atac, în condițiile date, înseamnă o operațiune de agresiune pornită de pe teritoriul României. Cred că oricine înțelege limpede despre ce e vorba. Chiar dacă mulți nu au făcut armata.
În conformitate cu contractul de găzduire a soldaților americani pe teritoriul nostru, aceștia nu dau socoteală satului român pentru absolut nimic. Asta în ciuda faptului că, cea mai mare parte a fondurilor necesare găzduirii armatei americane aici, este suportată de români.

Ce înseamnă că nu dau socoteală?!
Între altele, armata SUA poate inclusiv să atace un alt stat de pe teritoriul României, fără notificarea autorităților române! Adică, ne putem trezi băgați în război de către americani, care după aceea, eventual, o pot șterge englezește. Acestea sunt documentele semnate de reprezentanții noștri! Ca să se țină minte la procesul de care vor avea parte, scrie presa centrală.
S-o luăm acum logic: dacă Divizia lu’ Pește se apucă să atace Rusia în Ucraina, e ca și cum România ar fi fost atacatorul. Asta le-ar putea fi suficient rușilor pentru a abate o ploaie de Kinzal-uri deasupra infrastructurii noastre, fie că e vorba de șosele, carburanți sau electricitate. Simplu și rapid, cu câteva bombe, indiferent câte de rudimentare ar fi, infrastructura energetică a României ar fi la pământ. După un asemenea eveniment, chiar nu mai contează dacă înving rușii sau americanii.

Noi tot păgubiți vom fi!
De aceea vă întreb sincer: când ne va veni mintea la cap? Avem nevoie de așa ceva pentru a apăra una dintre cele mai corupte țări ale lumii? Ce sens are să ne băgăm noi, fix ca musca-n lapte? Şi-ar mai trebui să mai realizez un lucru. După ce-a fost dat jos Ceauşescu, s-a luptat cu o vivacitate teribilă pentru dărâmarea a tot ce-a construit el. Absolut toate sfaturile venite de la „binefăcătorii financiari ai planetei” precum FMI și Banca Mondială au fost îndreptate în direcția distrugerii programatice a industriei ceaușiste, transformându-ne din punct de vedere industrial, într-o țară a lumii a treia, scria jurnalistul Dan Deaconu.
Un eveniment nefericit, care-ar distruge și infrastructura României, ar fi încununarea planului ticălos de răzbunare pe Ceauşescu. Am mai fost, de-a lungul timpului, în centrul diverselor conflicte și nu ne-a fost ușor. Acum suntem la un statut greu de imaginat, suntem primii la țepe. Olandezii au făcut din noi tot ce au vrut, la fel și nemții, francezii, italienii, rușii, ucrainenii, ungurii, austriecii. Despre americani, nici nu mai există discuții. Oare de ce am decăzut în halul ăsta? De ce românii îi vând pe români? De ce ținem morțiș să intram cu rușii în război?

Care sunt interesele noastre?
Unde sunt oamenii care ar trebui să ne apere? Ciolacu, de când este la guvernare, nu mai știe să gândească și, implicit, să vorbească pentru acest popor. Ciucă repetă numai cuvântul ,,î” și execută ordinele orbește, iar Președintele este ocupat doar cu problemele lui de a ajunge conducător în altă parte. Oare mai conduce cineva în această țară? Cine pune piciorul în prag în fața lui Biden și Ursula?
Noi vrem liniște și pace, nu vrem război!
Al dumneavoastră, același,
Prof Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

This Post Has 2 Comments

  1. Miulescu

    Bună ziua. Bine punctat. Va mulțumesc pentru asa articol.

  2. Poiana lui Iocan

    “Niciodată în istoria noastră modernă n-am primit, pe teritoriul național, atâtea trupe și atâta armament străin ca în ultima vreme.” Parca totusi, in anii `40 rusii au ocupat Romania pe care agentii lor au transformat-o intr-o uriasa colonie penitenciara in care au fost sistematic distruse toate elitele Romaniei.. (Respuns la intrebarea “Oare de ce am decăzut în halul ăsta?” )

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate