.

OPINII: De la celebrele drepturi ale omului, la drepturile  bogaților

Democrația cu care ne amăgim nu este decât o farsă sinistră, dar necesară, o îmbogățire uriașă a unor ,,boșorogi”, prin ucidere etc. Imaginați-vă care ar fi situația dacă Democrația asta, așa cum este ea, ar fi complet abolită și cei care fac jocurile nu s-ar mai teme deloc de rezultatele alegerilor, așa falsificate cum sunt ele.  Mă tem că ar fi mai cumplit decât acum… Căci, vorba optimistului, se poate întotdeauna mai rău….

Bună sau rea, reală sau iluzorie

Democrația asta surogat cum o vedem este singura armă de care mai dispun cei mulți și lipsiți de alte resurse, cum sunt milioanele de pensionari de la noi, duși cu zăhărelul de niște iresponsabili gen Raluca Turcan, Violeta Alexandru, Olguța Vasilescu sau Marius Budăi. Măcar o dată la patru ani au iluzia că pot schimba ceva. Durează doar cât stampilează și pune votul în urnă, dar de momentul acela se tem toți politicienii, oricât de cinici ar fi ei.  Faptul că se sparg în figuri pe posturile TV arată că oricât ar fura la vot, nu sunt niciodată absolut siguri de rezultat. Știu că nu este suficient, dar este mai mult decât nimic și, vorba lui Churchill, oricum nu s-a inventat ceva mai bun. Și dacă nici el nu știa câtă falsitate este în democrația liberală…

Cum au apărut acești oculți globaliști? 

Din păcate, Religia a fost o altă ”armă” de cucerire și exploatare mondială, așa cum credincioșii onești au suferit-o permanent. Înalții prelați au luptat pentru ascensiunea lor, a relațiilor apropiate, exploatarea financiară a credincioșilor creduli. Un exemplu: Papa plecat în 1980, de la Gdansk și ajuns rapid la Roma primea, prin Vatican, milioane de dolari. Cel de la Vatican, care s-a opus, a fost ucis cu multă rapiditate și viclenie, la Londra. Și oamenii de știință sunt vinovați, au descoperit armamentul ucigător. O mafie planetară ocultă, atotputernică și nemiloasă, compusă din „indivizi’’ diabolici, cam asta este plutocrația mondială. O mică adunătură de paraziți ce au reușit să-și adjudece planeta întreagă în proprietatea lor. Dar nu faptul că au reușit acest colosal furt de proprietate ar trebui să ne înspăimânte, cât mai ales puterile practic nelimitate care decurg de aici, dreptul lor de viață și de moarte asupra miliardelor de pământeni nemaifiind nici măcar pus în discuție. Indiferent că sunteți conștienți de acest fapt sau dimpotrivă, vi se pare o bazaconie conspiraționistă, realitatea aceasta hâdă ne va lovi la fel de necruțător pe toți. Nu vom putea înțelege ce ni se întâmplă, nicidecum să mai avem pretenția de a întrevedea ceva din sumbrul viitor, dacă vom refuza cu încăpățânare să acceptăm adevărul crunt, preferând să băltim în mlaștina poveștilor siropoase despre drepturile omului, democrație, legalism, electoralism, constituționalism și alte asemenea baliverne de adormit naivii și spălații pe creier. Așa că, revin la întrebarea inițială:

 Are rost să ne punem speranțele în noii patrioți?

Atâta vreme cât patrioții de astăzi, din noua garnitură, nu ne spun clar și limpede, fără ocolișuri și jumătăți de măsură, unde este sursa nenorocirilor planetare și nu au curajul să pună degetul pe această sursă (temându-se că se vor arde), n-are rost să ne mai pierdem vreo secundă cu asemenea “patrioți” de carton. Fie sunt atât de limitați încât nu înțeleg pe ce lume trăiesc, fie sunt atât de ticăloși și oportuniști (cazul cel mai frecvent), încât preferă și aspiră la rolul de călăi cu simbrie ai confraților lor. În ambele cazuri trebuie tratați cu totală indiferență. Ei, dar mai există și patrioți care ne indică corect sursa tuturor relelor, numai că o fac într-un mod foarte bizar. Ne spun foarte prescurtat și cam cu jumătate de gură cum stă treaba, cu privirea pierdută în lună și în stele, în niciun caz în ochii viitorilor votanți, preferând să depășească cât mai rapid momentul stânjenitor pentru a trece repede la mărețele “proiecte de viitor”. Această stare de lucruri este intolerabilă și nu mai poate să continue, trebuie să înceteze de îndată. Dacă ne veți vota pe noi, toate nelegiuirile vor fi oprite și pedepsite, toate nedreptățile vor fi îndreptate, va fi mai mult bine și mai puțin rău, bla, bla, bla… Ar fi comic, dacă n-ar fi atât de tragic. Ăștia formează “opoziția” dirijată sau, în cel mai bun caz, “opoziția” lătrătoare și inofensivă, numai bună pentru a întregi farsa criminală a “democrației de masă”.

Ecuația este cutremurător de simplă!

O mână de indivizi, aproape atotputernici, vor să arunce multe miliarde dintre noi peste bord, sub pretextul “salvării” ambarcațiunii numită Terra. Singura alternativă benefică nouă și planetei este să-i aruncăm noi pe ei peste bord. E pe viață și pe moarte, a treia cale nu există. Numai că este o misiune aproape imposibilă. Credeți că simpla identificare a prădătorilor planetari este suficientă pentru rezolvarea problemelor noastre? Nici pe departe! Este o condiție necesară, dar total insuficientă. Poate că înseamnă unu la sută din războiul care ne așteaptă, 99% fiind acțiunea de deratizare și curățarea planetei de acești monștri satanici letali. Din păcate, există miliarde de oameni de o stupiditate atât de abisală încât preferă să creadă toate balivernele politrucilor mai vechi sau mai noi, continuă să participe la mascarada “votului” demonocratic, sperând că lucrurile se vor îndrepta. Cum să fii atât de naiv? Credeți că mafioții planetari vor accepta ca una dintre colonii să refuze să-și mai achite birurile, taxele de protecție, haraciul, dobânzile și comisioanele stabilite de către ei, cămătarii planetari, și să stea în genunchi în fața lor? Nu, nici vorbă de așa ceva. În setup-ul geopolitic actual, cămătarii planetari i-ar pedepsi pe imprudenții politruci ce ar îndrăzni să-i sfideze, mai rău decât l-au pedepsit turcii pe Brâncoveanu.

Adevărații vinovați pentru nenorocirile din întreaga lume nu se află într-o țară anume. Ei sunt o specie satanică, profund inumană, chiar antiumană, fără patrie și fără Dumnezeu. Hiba principală a oricărui partid actual, de la noi sau de aiurea, este că sunt croite artificial, după criteriile impuse de păpușarii planetari, de sus în jos, după chipul hâd și asemănarea satanică cu păpușarii scelerați ce controlează “jocul democratic” pe întreaga planetă. Se pot aduna cei mai buni și curați oameni pentru a iniția formarea unui nou partid. Nu sunt decât două alternative: ori se dezintegrează partidul imediat după formare, ori se predă cu arme și bagaje în tabăra partidelor lătrătoare, constituite doar din patrupezi politruci dresați și îndobitociți cu corectitudine politică până la robotizare. Concluzia? A-ți consuma energia și timpul pentru a susține sau vota ORICE partid electoralist, actual sau viitor, este o stupizenie chiar mai mare decât frecția cu carmol a piciorului de lemn.

Timpul nu mai are răbdare

Omenirea se va trezi în al doisprezecelea ceas, sau va fi asasinată în somn. Este nevoie disperată de forțe autentice, forțe ce nu-și propun câștigarea unor mizerabile “alegeri” măsluite, ci demolarea din temelii a actualului sistem profund corupt. Întâlnirea de la Davos va mai naște alte nenorociri ale progresiștilor. Webwe și Soros vor da naștere la alte idei de exterminare a multor oameni prin diferite metode (razboaie, pandemii, terorism, cuceriri cu forța a altor popoare și vor mai finanța și alți Zelinski. Cine o dirijează pe Maia Sandu? A distrus Moldova, urmează România? Se mută Soros jr în România?

Concluzia? Nu există soluții “magice”, nu există baghete fermecate care să-i transforme pe asasinii planetari în stane de piatră. Doar prin vot corect. Dar e mult mai greu decât pare. Oamenii obișnuiți să trăiască în sclavie nu vor dori libertate autentică, se vor teme de așa ceva. Mai trebuie ținut cont de faptul că circa jumătate din populație este dependentă de statele și guvernele progresiste (bugetari direcți și indirecți, pensionari, asistați social etc.). Credeți că ei nu se vor opune oricăror schimbări a sistemului actual? Ba da, se vor opune din răsputeri și vor face tot ce vor putea pentru a ține viu sistemul ce lor li se pare bun, pentru că-i hrănește. Vor participa la mascarada votului, se vor ciurui ori de câte ori li se va cere, doar pentru a-și duce mai departe existența lor căldicică. De-abia când și acești oameni vor înțelege pericolul la fel de mortal și pentru ei, de-abia atunci putem spera la o salvare colectivă. Pentru că, altfel de salvare nu există. Nu ne rămâne decât să ne rugăm Domnului Dumnezeu să ne lumineze și să ne ghideze, să ne dea curaj, bărbăție și rezistență în fața cumplitelor încercări ce ne așteaptă. Doamnele dirijate de alții să stea la Chișinău și Europa să conducă ce vor acolo!

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate