.

OPINII: Educați… fără educație!

Mulți români nu cred în existența unei mafii oculte, atotputernice și autocrată, ce stăpânește prin teroare și șantaj întreaga planetă, din două motive. Unul ar fi faptul că oficial se neagă așa ceva. Al doilea motiv ar fi imposibilitatea minții lor de a gândi.

Cum a fost posibil să ajungem aici?

Cred ca am fost conduși de ”idioți utili”.Toate guvernele au plătit ”dijmă” către străini, doar cu ce jupuiesc de la noi. Această mafie se conduce după următoarea lozincă: ,,Omoară tot, să ne fie noua bine!” Totul pleacă de la educație. Fără educație nu poți fi un om responsabil, cu caracter și integru. Ca orice sistem oficial din lume, și sistemul actual de educație de pe întreaga planetă este în mâinile păpușarilor mondiali. Aceiași asasini au decis și decid în continuare ce trebuie să se învețe în școlile și universitățile din lume și cum trebuie să fie (de)formați preșcolarii, elevii și studenții până devin rotițe ale mecanismului economic și social planetar. Toate disciplinele au fost mutilate și falsificate grosolan pentru a servi marelui scop, instaurarea dictaturii perfecte. Ca să n-o lungim prea mult, cele mai grav mutilate și falsificate au fost științele economice și cele medicale. Să le luăm pe rând, foarte succint.

Științele economice actuale

Pot fi considerate orice, numai științe nu. Sunt culegeri de dogme, ideologii liberale aberante dictate  din obscurantismul plutocratic, cu scopul de a impune întregii lumii “principii” convenabile acestor prădători, menite a le face cât mai ușoară și mai plăcută jefuirea întregii planete. Principiul liberului schimb poate fi un bun exemplu. Dar cheia de boltă a religiei economice cămătărești este, fără îndoială, ÎMPRUMUTUL. N-o să vedeți vreun papagal de “analist economic” care să nu spună că nu poate exista dezvoltare fără creditare. Poate o fi un sâmbure de adevăr aici, creditele mici și pe termen scurt pot fi chiar utile dacă sunt folosite inteligent și returnate rapid. Dar nu, cămătarii mondiali nu vor să se joace așa. Ei vor să crediteze drăcește, cu sume astronomice și pe termene nesfârșite, realizând niște plase de păianjen sufocante, din care nimeni să nu mai poată ieși. Cămătarii nu se mulțumesc doar cu camăta uriașă pe care o storc de la nefericiții ce le cad în gheare, vor să le ia și proprietățile. Diferența dintre un cămătar de cartier și banksteri nu este decât de mărime și de viziune. Aceste spuse de prof. Albert Toma mă duc cu gândul că noi nu mai avem cale de ieșire din impas. Dar întrebarea mea este:

Cu ce  și de unde plătim?

Toate țările lumii, de la cele mai sărace la cele mai bogate, au datorii deja enorme, datorii ce continuă să crească cu viteze supersonice. Nu există nici măcar o singură țară din lume fără datorii. România a fost probabil singura excepție din vremurile noastre, pentru o perioadă de câțiva ani, în anii ’90. Dar am intrat repede și noi în rândul lumii “civilizate”, era chiar penibil să stăm așa, ca proștii, fără datorii. 

Acum e simplu de înțeles supunerea necondiționată a tuturor guvernelor lumii la toate comenzile păpușarilor mafioți. Țările sunt atât de îndatorate și înrobite încât mafia poate trece imediat la executarea silită a țării care, eventual, ar îndrăzni să nu se supună dictaturii sângeroase.

Să nu uitam pandemia…

Cu ocazia vastului genocid plandemonic s-a putut vedea limpede cât de înrobite și de terorizate sunt toate popoarele de către diktatorii psihopați mondiali. Dar mai e un motiv puternic pentru această supunere oarbă la aceste comenzi vădit criminale. Mafioții planetari au avut grijă ca la conducerea fiecărei țări “libere și independente” să ajungă numai ,,dresații”lor. Desigur, au ajuns la putere prin “alegeri” libere și demonocratice, controlate la sânge de păpușari. Să luăm numai cazul coloniei noastre mioritice. Doar în trei ai ,,nostri” au reușit să dubleze datoria externă. Și nimeni nu știe unde s-au dus banii. Oare toti bani merg spre vămuire la ,,Vama Davos”.

Marea “invenție” a păpușarilor mondiali, impusă tuturor coloniilor subjugate de ei, a fost crearea în fiecare stat “independent” a unei ”păduchelnițe” gigantice de instituții parazitare unde viermuiesc colonii uriașe de paraziți bugetari. În unele colonii s-a ajuns ca procentul sinecuriștilor atârnați la buget să se apropie de 50% din forța de muncă. Toate astea dublate de tot felul de cheltuieli aberante pe tot felul de “programe” ce au ca scop principal secătuirea bugetelor, pentru a face loc următoarelor împrumuturi.

Pe ce se duc banii?

Pe asistență socială ce încurajează nemunca, pe frecții la picioare de lemn, pe bătut apa-n piuă, pe ajutorarea refugiaților, pe armament pentru “Slava”, într-un cuvânt pe orice tâmpenie, numai pentru ceva benefic nu. Acest sistem diabolic de risipire anuală a unor resurse astronomice este cu dublu scop. Pe de o parte servește îngropării în datorii a fiecărei țări, pe de altă parte creează armatele de paraziți utili păpușarilor. Aceștia, fiind favorizați în raport cu restul populației, se vor opune din răsputeri oricăror schimbări sociale autentice, schimbări ce ar risca să le clatine privilegiile lor atât de dragi și să risipească vraja și “armonia” din republica sclavagistă globală. Concluziile asupra viitorului, privite din perspectivă economică, nu pot fi decât sumbre.

A mai rămas sistemul de sănătate

Cealaltă armă letală a păpușarilor. Ne macină o întrebare: Cum s-a ajuns în timpul pandemiei la un dezmăț criminal al ,,unor halate albe”? Se văd cu ochiul liber pe toate canalele de știri interne și internaționale, unde se vorbește despre morțile subite, cauza lor fiind vaccinurile. Intoxicarea sau otrăvirea organismului a dus la o perturbare gravă. Cea mai mare frică a fost frica de viruși. Profesorul Albert Toma a sintetizat exact esențialul zilelor noastre. Mai bine spus, cauzele cu care ne confruntam.

 Nu există boli transmisibile sau infecțioase având ca agent transmisibil virușii sau bacteriile. Virușii și bacteriile de la o persoană pot ajunge la altă persoană, dar asta nu provoacă aceeași boală decât în cazuri excepționale. Și chiar și în aceste cazuri nu sunt cauza, ci declanșatorul bolii.

Dar pericolul cel mai mare sunt paraziții, care în mediu toxic primesc undă verde să se înmulțească. Multe din așa zisele tumori cancerigene sunt de fapt mijloacele de apărare ale organismului împotriva paraziților care au apucat să eclozeze. Pelinul, scorțișoara, cuișoarele omoară ouăle paraziților.

 E straniu că în lumea medicală subiectul paraziților este aproape tabu. De ce? Pentru că sunt ucigașii perfecți, aliații perfecți ai Cabalei. Big Pharma doar le pregătește terenul… Iar pentru cei care refuză să moară s-a inventat otrăvirea legalizată, adică Chimioterapia și Radioterapia.

Virușii sunt fragmente din propriul nostru ADN. Când o celulă moare, enzimele numite lizozomi o taie în bucăți mai mici pentru a putea fi eliminată. Bucățile neregulate de ADN tăiate, prin tensiunea lor internă, se strâng ghem și formează un mic cocoloş numit virus. Virusul este așadar o proteină, o moleculă inertă, inofensivă, nu e organism viu, nu se poate reproduce, înmulți și nici mișca de unul singur. Aberația că se „inserează” în ADN-ul celular și celula produce pe bandă rulantă alți viruși este o inepție. E, în cel mai bun caz, o iluzie optică dacă se pleacă de la premisa că virusul produce boala. Căci un organism bolnav e drept că produce mai mulți viruși, dar, cum am spus, nu pentru că aceștia s-ar înmulți în celule, ci pentru simplul fapt că mor mai multe celule ca de obicei iar virușii, ca deșeuri, trebuiesc eliminați.

Virușii au fost pretextul perfect pentru cea mai mare escrocherie din istoria medicinii și a umanității: VACCINAREA. Și nu vaccinarea în sine, ca metodă de prevenție este problema, căci ea are logica ei și a dat și unele rezultate. Dacă s-ar injecta doar materie organică, n-ar fi o problemă gravă. Problema e că aditivii adăugați sub diverse aspecte sunt extraordinar de toxici .

Vaccinarea ca prevenție este pretextul perfect de a avea acces cu seringa la corpul tuturor oamenilor. Bolnavii care vin singuri la spital pot fi ”asasinați” ușor prin otrăvurile legale numite medicamente, (vedeți prospectele medicamentelor).

 La fel cum nu exagerează nici decanul Universității de Medicină din Copenhaga care a declarat recent că medicamentele omoară 15.000 de americani în fiecare lună (date oficiale).

Ca să poți injecta și oamenii sănătoși, care în mod normal nu au nici un motiv să facă vreo injecție, ai nevoie de un aliat: Frica. Frica de boală îl face pe om să vină singur să-și ia porția de otravă „preventivă”. Cum însă nu toți oamenii sunt fricoși și cretini, s-a făcut apel la sentimentul de responsabilitate: Dacă nu o faci pentru tine, TREBUIE să o faci pentru ceilalți. 

 Există zeci de cărți scrise de medici și cercetători adevărați și onești care au demascat minciuna vaccinării. ”Vaccinarea – eroarea medicală a secolului” ??? Oare medicina a intrat într-un impas, sau cei care o practică nu se mai pot controla din ,diverse motive, (bani și iar bani).

Pandemia Covid, apogeul dezmățului criminal

Vedem cum medicii introduceau în plămâni cantități mari de oxigen, culmea, oxigen industrial! Oare se marchează sfârșitul medicinii așa cum o știm cu toții și de asemenea, sfârșitul carierei și, în multe cazuri, chiar a vieții multor „eroi plandemici” și chiar de mai dinainte…Mulți care poarta halate albe s-au îmbogățit peste noapte, au răsărit averi în trei ani cât într-o viață. Nu toți, dar majoritatea. Văd, mai nou, că și cancerul a devenit, în ultimii trei ani un ,,flagel necontrolat”.Cum un pacient face  ,,radioterapie, în maxim 2 ani moare. Cum se găsesc bani pentru războaie, pentru  cancer chiar nu se găsesc bani?!

Nimic nu va mai fi la fel… 

Se va face lumină în medicină. Medicul personal al defunctei regine a Angliei declara relativ recent că ”jumătate din literatura medicală este falsă”. Și că medicamentele nu sunt concepute să vindece, ci să cronicizeze boala. Odată cu bătrânețea, oamenii cu adevărat înțelepți devin și sinceri.

Așa că nu vă mai fie frică de tot felul de microbi și viruși. Singurele lucruri care se transmit în mod spontan sunt păduchii, purecii și frica…mai ales frica. Sunt câteva fragmente dintr-un articol scris de prof Ion Coja, un patriot care nu mai are nevoie de nici o prezentare.

PS. Vă plângeți că ne-au cotropit străinii, dar puterea e în buzunarul și votul dumneavoastră, numărat ,,de cine trebuie’’,ca să câștige cine trebuie, (cazul Clotilde este cea mai elocventa probă).

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

This Post Has One Comment

  1. Banul - ochiul Dracului

    NOVUS ORDO SECULORUM scrie pe toate bancnotele USD. Cu majuscule, pentru cei cu vederea mai slaba.
    Ceausescu a facut multe si mari prostii dar de sfarsit a sfarsit tragic fiindca a vrut sa elibereze Romania de sclavia impusa de marii camatari internationali. Ceeace marea Cabala internationala nu uita si nu iarta ! Acum, cu fiecare imprumut facut, romanii si Romania intra si mai adanc in latul fara scapare al sclaviei. Catu Superman stie fiindca desi pare, nu este chiar asa prost…. Stie si Manole Viticultorul….Stiu toti si totusi o fac pe seama generatiilor viitoare si a Romaniei. Ghinion….

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate