OPINII: ,,Marea Păcăleală “

Într-o țară coruptă, de nu iei şi nu dai mită, banii nu știi să-i ,,speli”.

Avem la cârma statului oameni care nu au ce căuta în aceste funcţii nici în cele mai urâte momente. Sunt oameni iresponsabili, oameni care nu au condus un butic în viața lor, dar un minister sau o țară. Sunt oameni care au ajuns acolo de nici ei nu știu cum și de ce au ajuns. Am văzut lupte surde și oarbe ca niște copii fără părinți. Ei nu știu că alegătorii s-au deștep­tat si încep să râdă de ei. Sunt oameni care au plecat la București iar acum au ajuns de nici nevestele nu și le mai recunosc. Ajunși la Capitală și-au găsit altele, ca să fie în ton cu moda.

Finanțarea europeană
Am văzut-o pe Corina Crețu fiind ofensată că a fost criticată chiar de oameni din propriul partid. Eu nu i-am suportat pe Codrin Ștefănescu sau Darius Vâlcov niciodată, dar socotelile lor sunt total reale… Pentru cele 3 spitale regionale Cluj, Iaşi, Craiova finanțarea europeană este de 150 milioane de euro. Acum este 120 mili­oane… reprezintă paper-york-ul hârtiilor proiectul făcut de BEI studiu de fezabilitate, design, proiect etc. Rămân 30 milioane de euro pentru construcții. Statul român trebuie să pună 1,2 miliarde euro. În mare parte trebuie plătiți tot unor firme europene pentru construcții, dotări, echipamente. Proiectantul este al BEI. El decide cine, ce cum. Dacă ar face numai statul român, costurile ajung la 420 mil euro, la o treime din calculele Corinei Crețu.
Dacă se vine și în parteneriat public-privat, statul vine cu 25% din investiții, adică 105 mil. de euro, cu 12% mai mic față de calculele Corinei Crețu. Oare care este rolul Corinei Crețu, cel de a umfla costurile și a insista pe aceste fonduri? Primează interesele?… Corina Crețu mai dorește un mandat, dar nu știe unde să se lipească, cum fac marea majoritate. Am avut senzația că dna Crețu este susținută de anumite persoane cu mari interese și de către unele ambasade din România. Acum nu este vorba de generali americani în retragere sau de ,,tinerelul “Soroș, pe care-l aștepta în ușa biroului de la Bruxelles cu brațele deschise (oare degeaba)? Acum se vine cu lecția învățată de la Bruxelles, având multe roluri în palmares, știind ce trebuie să câștige și să facă pentru ca aceste fonduri europene să intre tot în buzunarele unor firme străine care sunt nominalizate de alții.

Geanta lui Dragnea
Aflu că celebri ziariști de la ,,Riseproject” au fost finanțați o parte din Olanda. Cred că Dl Timmermans s-a gândit la ei că trebuie să mai facă rost încă de o geantă cu fel de fel de lucruri dedicate lui Dragnea pentru că s-a opus ca Portul Constanţa să ajungă la olandezi.
Problema ,,GEANTA” de Teleorman este o prostie a celor care au orchestrat așa ceva, o făcătură ordinară a unor neprofesioniști de doi bani, iar asta a demonstrat cât de prost se manipulează în România. Liviu Dragnea poate deveni astfel un erou național, fără să vrea, făcut de un om și camarilele lui. Se dorește de la Bruxelles scoaterea din circuit cu orice preț chiar și cu strada a lui Liviu Dragnea si Guvernul Dăncilă, că nu au dat Gazele naturale și Portul Constanța olandezilor lui Timmermans și altora. Este cea mai mare mizerie ordinară să spui că un țăran a găsit o Geantă cu acte (marca Dragnea) și să le dea la reporterii Riseproject. Au fost la un pas, olandezii, pe vremea lui Cioloş, să primească Portul Constanţa. Lucrurile nici acum nu sunt departe. Puterea se câștigă politic, nu la lupte de stradă.

Ce face justiția?
De justiție nu mai putem vorbi că a devenit o piesă de satiră și umor, care se joacă pe scena unui Teatru de Estradă. Este de plâns, nu de râs, când vezi de câte chichițe se folosesc pentru a nu pleca de pe acele scaune anumite persoane A început să râdă și tanti Maria din cel mai îndepărtat sat de munte, unde am ajuns noi cu justiția. Auzim tâmpenii, seară de seară, făcute de oamenii justiției în ultimii 10 ani. Toată lumea apară câțiva domni și doamne, ca și cum numai domniile lor ar fi justițiabili în Romania. Despre “Câteva cărămizi care se puseseră la fragila încercare de democratizare a Româ­niei – zboară zilele astea, una câte una, șutate de bocancii unor oameni care au călcat peste cadavre numai sa ajung­ă sus, care au făcut ce au vrut în țara asta, folo­sindu-se de meseria de justițiabili. Unii oameni au ajuns sus, indiferent ce ,,dosare” aveau,or cât de dalmatieni sunt.. Și atunci, cum vreți sa-i spunem lui Dragnea infractor, când și coriștii sunt la fel. Adică, hoțul strigă hoții.“

La cârma statului
Avem băieți care au luat viața și țara la mișto, speriați, înlemniți de teamă, lipsiți aproape total de contact cu propriile emoții”care ei nu știu de ce sunt acolo. Am văzut ministru la economie care nu știe de ce este pus acolo. A condus un service auto înainte și acum conduce economia țarii noastre, că așa dorește seful lui de la Piatra-Neamț. Sunt miniștri care nu au apărut niciodată în lume. Nimeni nu-i cunoaște, iar alții apar la TV continuu de trei ani fără să spună nimic concret, -legea pensiilor. În tabăra Opoziției nu știe stânga ce face dreapta. Noroc că PSD are și opoziție în interior creată de dna Firea. Oare nu cumva dna Firea a cheltuit bani mai mulți și nu a făcut nimic,iar acum încearcă să se spele pe mâini cu Liviu Dragnea ,,vinovatul de serviciu ” din Romania? Democrația la noi începe să se prăbușească iar noi nu mai avem busolă, ne-au luat străinii tot, dar absolut tot. Acum, noi cerșim la străni după ce ne-au luat tot cu japca sau cu bunăvoința noastră.

Ca la noi,  la nimeni !
“Aceste trepte care s-au pus la ușoara încercare de democratizare a României – se dărâmă tocmai că unii politicieni au făcut ce au vrut în țara asta fără ca nimeni să plătească. Au fost făcute instituții anticorupție, care au fost dirijate tot din străinătate, iar unele au devenit ele corupte.
,,Capii,, mergeau la ordin şi luau notițe, apoi veneau în Romania. Aici, comandau muzica, iar apoi începea dansul televizat.
S-au pus sechestre pe lucruri care nu existau fizic, iar cei care furau nu erau văzuți. Exemplu: dna Georgescu cu soțul ei au scos 221mil euro din țară. Unde era DNA, OLAH, Serviciile? Despre Elena Udrea s-a aflat că are în America 400 de apartamente la Maiami, Buzăianu în Elveția are castele. Puiu Popovici și mulți alți, cu concursul unor oameni din America joacă în aceeași horă cu cei din România de unde au scos miliarde de euro. Iar la noi și la Bruxelles toată lumea spune că suntem corupți, ca prin spate să se fure liniștit. Cum s-au scos miliarde de euro din ţară? Cele mai mari nenorociri s-au făcut pe vremea lui Bă­sescu, care în loc să clădească un stat de drept cu pârghii puternice, a reușit performanța să instaureze cea mai mare corupție după 1989 (statul mafiot). Acum ne dă lecții de cinste și democrație la TV.
Păi cum să se lege cineva de el când toți tremurau in fata lui și a actelor pe care le-ar deține. S-a înconjurat de golani,de mafioți în mai toate instituțiile statului, iar aceștia erau scoși la înain­tare. Săgeți pentru a fura sau a crea drumul spre hoție. Să nu creadă cineva că acum nu se fură de când nu mai este Băsescu.
Toate reușitele lor din ultimii doi ani mă fac să cred că vor ajunge la un moment dat să sărbătorească pe bune. Când noi toți vom fi învinși – unii dintre noi, chiar vânați.

În peisajul ăsta trist și grotesc
”Avem la cârma statului român un băiețel greoi, speriat, înlemnit într-un corp mare și înalt – lipsit aproape total de contact cu propriile emoții.
Îl blamați cu toții zilele astea, dar nu cred că poți avea altceva decât milă și disperare pentru situația în care, involuntar, a lăsat să fiarbă țara, ca broasca aia în apă clocotită.
Nu știu cum de ne putem păcăli așa ușor asupra oamenilor – probabil pentru că mulți avem de-ale noastre cu sutele, încă neconștientizate. Dar omu’ acesta, cu zâmbet cinematografic, atâta poate. Nu poate să joace. Îi e teamă de confruntări, amână decizii la nesfârșit, se refugiază în reflexe funcționărești și tabieturi protocolare, gândește lent, vorbește fără nuanțe, cu tonalități fabricate și forțate – toate cu mare consum energetic, unul care îl devitalizează și îl îngheață într-o rușinoasă inactivitate – spunea Oana Moraru, un formator de opinie respectat.
”Ce blestem o fi pe țara asta să rămână suptă de secole de șmenari și învârtitori plini de vitalitate și încredere, condusă de bărbați rupți de sine, împietriți într-o masculinitate infantilă și plină de frici și neputințe?” Suntem păcăliți, ni se spune că a mai trecut o jumătate de oră sau că sunt șase ore – ca și cum asta ar avea vreo importantă. Cert este faptul că timpul nostru, așa zis al Vieții, e un timp al Morții !” – Mircea Eliade.

Al dv. Același Prof. Ioan Romeo Mânzală

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.