.

OPINII: Penibilul, în politica românească, instalat de ,,băieții” care numără voturile

Niciodată lumea politică românească nu a fost atât de penibilă, fără caracter, ticăloasă în ansamblul ei. Nu a suferit de o amnezie sinistră, încât să nu mai știe în ce țară s-a născut, ce țară are de slujit.
Se lucrează la foc continuu pentru distrugerea țării, acestui neam și la vânzarea a tot ce a mai rămas din ea. Nimeni nu se împotrivește, nimeni nu vede, nimeni nu spune nimic, toți fură și mint în draci. Se aude că romanii au votat prost, dar STS numără voturile. Suntem unica țară unde STS face jocurile aritmetice, cine câștiga și cine pierde. La adăpostul camerelor unde au fost oprite, s-au furat voturi ca în codru. O doare pe Clotilde ”la…bască”, atâta timp cât nu a durut-o nici cu contractul americanilor care lucrau la autostradă. Votul a devenit o prostie într-o societate tiranică, nedemocrată, liberală, la cheremul unui singur om. Și partidele de opoziție sunt tot cu pui de securiști, care așteaptă preluarea ciolanului. Mizerie, prostie, îngâmfare, atâta jeg în gândire și exprimare nu cred să mai fi cunoscut vreo țară.

Suntem astăzi pe locul întâi la nemernicie, la aroganță și la puturoșenie!
Cred că ne privesc cu uimire și cei care habar nu aveau unde se află România, dar și cei care apucaseră să ne cunoască. Oare nu semănăm din multe puncte de vedere cu țara lui Nicolas Maduro? O transformare atât de cumplită, în atât de puțini ani, nu a mai cunoscut nimeni. Și dacă ar fi vorba doar de politicieni, încă am mai putea avea o cât de câtă speranță. Dar, ia încercați să priviți imaginile cu zâmbetele tâmpe ale celor care ofereau lumii, prin mizeria “muie psd”, imaginea deformată a filozofiei românești, a gândirii libere, a exprimării neîngrădite, imaginea unui popor în disoluție, un popor pentru care moartea caprei vecinului este singurul dezi­derat pentru care viața merită trăită! Unde au dispărut acele figuri cu un caracter jegos numiți #rezist? Așa erau ordinele primite de la ,,Oculta”, de distrugere a PSD. La fel se întâmplă cu Malta acum.
Incultura și Educația arată că școala nu a însemnat nimic, că familiile voastre nu au habar de semnificația celor șapte ani de-acasă. Într-o țară atât de generoasă, mai ales cu minoritățile de orice fel, într-o țară atât de bogată și de veselă am ajuns să mă tem să zâmbesc, să-mi fie rușine de mine, să mă tem să vorbesc despre familie, despre istoria mea, cu bunele și relele ei, dar a mea. Iar acum?! Să aflu că vreți să-mi luați casa, că vreți să-mi luați agoniseala de om care n-a furat ca voi din fonduri europene și din avuția poporului. Divizat și învrăjbit, lăsat de izbeliște, acest popor nu mai contează. Și-a denigrat valorile, și-a ucis liderii, singur s-a spânzurat, singur se va omorî. Neiubirea de țară a deveni un joc de oină.

Trădarea este un mod de viață
Care are în el sâmburele autodistrugerii. M-am saturat să văd cum distrug România mea. Nu este România celor care au exilat în nenorocirile Occidentului, ca să poată culege tristețea și frustrările impotentei fizice și morale. Este România ”Sfinxului din Carpați, Tronului Străbunilor, Grădinii Maicii Domnului , este România care adăpostește Capitala Daciei, nu este România lui Julien, Clotilde, Fritz, Jonny, Nicușor, Dănuț, Gonflabilul Vasilică sau a derbedeilor #rezist. Este țara cu popor de sine stătător și nu migrator.
Cu o promovare-vânzare-bună de țară, ni l-au băgat pe gât pe ,,Lumina”, au scos zeci de mii de oameni în stradă ca să se “lupte” cu corupția, ne-au convins că trebuie să ne împrumutăm, ca să nu pice țara, au creat un partid politic “anticorupție” din nimic etc. Corupția a dispărut subit, ca și Pandemia lui Arafat, procu­rorii au dispărut și ei sau nu mai vad decât găinăriile, totul stă sub lozinca: fură toată lumea care poate’’, ,,politicul veghează. Unde sunt iluminații noștri, Rareș Bogdan, Cioloș, Monica Macovei, Mihai Poli­țanu, Andy Șerban, Ceaușescu, actorașii, muzicanții, M. Șora și alții care au distrus acest popor. Polițanu, care mergea în chiloți în metrou, acum face legi pentru noi, că omul este în Parlament. Cred că este pe placul lui Barna, Cioloș și al Președintelui, mare susținător al acestui ,,cor”. Aceștia ne con­vingeau ca, ,,pas cu pas”, să alegem ,,lumina”.
De fapt, ,,lumina” nu este politician, este alesul sistemului. Mi-am dat seama, cu timpul, că din “Sistem” fac parte și multinaționalele, dacă nu chiar conduc “Sistemul” din România. Și băncile, inclusiv ambasada SUA și bancherii erau în Piața Victoriei, alături de ,,Lumina roșie’’.
În România, multinațio­nalele pot “crea” din nimic politicieni – cum e cazul lui ,,lumina”- sau pot distruge politicienii, care le deranjează – cum e cazul lui ”Zeus de Teleorman”. Între multinaționale, un rol conducător îl au băncile (străine).
Lumina – am descoperit ulterior, este un produs bancar, un fel de credit în franci elvețieni, o minciună gău­noasă ambalată frumos și plantata în multe case. De-abia când șeful Raiffeisen a ieșit cu tupeu în piață să-l dea jos pe ,,Zeus”, am realizat că ,,Lumina” este Creația și produsul lor.
Cum ,,Lumina” se apropie de terminarea mandatului în Univers, Băncile Străine și celelalte Multinaționale, care au Sistemul la degetul mic, au creat un alt produs pe care să ni-l bage pe gât, ”Gonflabilul Vasilică”, cositor de iarbă și bun de făcut pantofii celor care ne dau bani cu dobânzi mari, că plătesc fraierii! Așa mai cumpăra câteva sute de hectare de pădure.

De data asta, nu s-au mai jucat!
Au luat, ca și în cazul Franței, pe unul care a fost angajatul lor, care a atacat speculativ leul – arătând că nu are scrupule -, care trage pe nas – e șantajabil oricând, dar și labil, și vi-l bagă pe gât. Există o Operațiune de rebranduire și de spălare a lui ,,Gonflabilul Vasile”, pe care nu-l mai recunoști. De la omul cu privirea pierdută și tulbure, de la trasul aerului rarefiat cu miros de iarba cosită proaspăt, la cel care ne explică ce e cu vaccinul, a fost un drum destul de lung. De la clovnul care fugea din Parlament înainte de a fi votat, la ‘Wau”, e iarăși un drum lung.
De la Vasile Gonflabilul, care aduce bani în România și va lega Piteștiul de Sibiu (wau!), la președintele de Partid, nu a fost decât un pas. El este deja președinte, iar gloata de ,,lingăi” se va înghesui să-l voteze, pentru că așa a dictat Sistemul, iar Partidul este un partid sclav al Sistemului.
De la Președintele de Partid, la președintele României, de data asta provenit chiar din rândul lor, nu mai e decât un pas mic.
Pas cu Pas, Multinaționalele și-au pus propriul lor ,,SCLAV’și vor avea, timp de 10 ani, propria păpușă Gonflabilă, pe post de Guvernator al Provinciei România.
Păpușa Gonflabilă a băncilor și Multinaționalelor, care vor conduce direct Colonia lor, pe nume România a împrumutat bani de nici nu știe de la ce bănci a luat și unde a băgat acești bani, nu dă socoteala nimănui. Este ținut artificial, de dragul unei persoane de a avea toata puterea.

Socialismul și Liberalismul
Reprezintă ADN-ul Globa­lis­mului. Atât socialiștii, cât și liberalii susțin Noua Ordine Mondială și Guvernul Mondial. Socialismul și libera­lismul sunt două ideologii identice, create de o forță malefică, la sfârșitul Evului Mediu, pentru a declanșa Re­voluția Franceză și pentru a cuceri întreaga planetă.
Aceste ideologii male­fice au un singur dușman: Naționalismul. Ce susțin naționaliștii? Naționaliștii susțin suveranitatea națională, apăra valorile naționale, proprietatea privată, familia, libertatea de exprimare. Ce susțin socialiștii și liberalii (globaliștii)? O Nouă Ordine Mondială și un Guvern Mondial, vaccinare obligatorie, cenzura libertății de exprimare, anularea dreptului de proprietate, tehnologia 5G, implementarea Agendei 21-2030 (reducerea populației planetei, taxa CO2, supravegherea populației), ideologia LGBT, băncile și corporațiile multina- ­ționale. Este important de precizat că stânga globalistă susține statul maximal, adică statul să controleze viețile oamenilor, în timp ce dreapta naționalistă susține globalismul. Nu-i doare nici la ,,bască”’ de noi, ne trimit să ne omorâm singuri cu mâinile noastre. Personajele din acest articol sunt absolut întâmplătoare, iar articolul este un ,,pamflet”.
Nu uitați: ,,scapă cine mai poate”!

Al dumneavoastră, același
Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

This Post Has 3 Comments

  1. Avem ce meritam !

    Nu Domnule Profesor ! A fost instalat de neamtul cel cinstit care a facut avere dand meditatii fara sa plateasca impozit !
    Si de toti cei care l-au votat desi stiau asta ! Ce-si face omul cu mana lui se numeste….Ghinion !.

  2. S-o intrebam pe Doamna Clotilde ?

    Domnule Profesor, v-ati demascat ! Sunteti sustinator al :”nationalistului” Sica – Lucovid !… Va place cum canta la mandolina sau cum danseaza ? Si mie dar….Ghinion ! Marele Gonflabil local prefera un gonflabil mai mic si mai docil pe care-l umfli si desumfli de cate ori vrei, Ca este si asta o cerinta pentru gonflabili; sa se desumfle la comanda ca sa poata fi reumflat la nevoie.
    De Doamna Raluca nu mai vorbesc., dansa fiind o profesionista care imbina perfect utilul cu placutul…..
    Dar de fapt, daca ne gandim putin, intreg partidul urmasilor Bratienilor este format din conflabili care o fac, unii din placare, altii de foame, care cum i-a fost norocul. Au inceput sa se gonfleze prin Ianuarie 1990 cand au fost pompati pe toate partile de securisti. Le-a placut atat de mult incat au adoptat gonflajul ca doctrina de partid, in locul bratienismului desuet. Cand s-au reunit cu PDL, compozitia gazului cu care se umflau s-a imbunatatit substantial, basistii avand un aport substantial, dovada ca sunt pe punctul de a prelua conducerea in partid…. Asa ca de ce nu si-ar alege ca Presedinte de partid tot un gonflabil ?
    Nenorocirea este ca si pe partea haurita dar si pe cea a salvatorilor, sunt tot niste gonflabili. Cine a trecut prin alegeri in Romania, stie ca pragul electoral nu poate fi trecut decat prin…pompa ! Doamna Clotilde,ea insesi o gonflabila de frunte, stie cum se pompeaza voturile la miez de noapte….. In concluzie, e nasol ! Romania este plina de gonflabili ca te si intrebi cine-i poate umfla si…. de unde atata aer frate ? Desi miroase atat de urat incat nu poate fi aer…. O fi adus din import ? Poate stie Doamna Clotilde…..

  3. Pas cu pas spre dictatura

    Ceeace au reusit regimul Iohannis si Guvernul sau personal a fost sa decredibilizeze complet alegerile democratice si in felul acesta sa submineze complet Democratia cata fusese obtinuta in Romania. Crima mai mare la adresa Romaniei nici ca se poate imagina, nici tradarea si nici hotia, oricat de mari neavand un efect mai grav decat subminarea Democratiei. Ghinion !

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate