.

OPINII: Trecerea Țării de la Democrație la Colonie!

Am rezolvat! Suntem pe avarie! Imbecilitatea, Incultura, Inadecvarea, împrumuturi de sume imense, fără explicații, nu te duce cu gândul decât la rea credință și, implicit, la subminarea economiei naționale. Cu ultima ispravă a Guvernului Câțu, am depășit cota de avarie. Împrumutul de acum câteva zile, de 3,5 miliarde de euro, ne-a pus capacul. În total, datoriile României trec binișor de 100 de miliarde de euro, un munte de bani, pe care nu l-am mai datorat niciodată în istorie și care depășește 50% din Produsul Intern Brut. Automat, intrăm în austeritate. Apoi într-o criză din care nu ne mai pot scoate decât asasinii economici. Care vor proceda ca la carte.

 O misiune deloc imposibilă

Mă întreb dacă nu care cumva aceasta le-a fost misiunea, deloc imposibilă, dimpotrivă, îndeplinită cu mult succes de către Guvernul Ludovic Orban și Guvernul Florin Vasilică Câțu. Îndatorarea României până la un punct de la care să fim la discreția băncilor și fondurilor de investiții. La peste 50% datorie publică din Produsul Intern Brut, totul se va scumpi, rând pe rând. De fapt, viața se va scumpi și, putem spune adio, pentru mult timp de aici înainte, oricăror creșteri de venituri. Intrăm în mod obligatoriu în austeritate. Mai trebuie doar un singur pas, încă câteva miliarde, și România va depăși linia roșie. Începând din acel moment, care este foarte aproape, austeritatea va degenera în curbă de sacrificiu. În esență, curba de sacrificiu mută responsabilitatea restituirii uriașelor datorii contractate la bănci și fonduri de investiții exclusiv pe umerii cetățenilor.

Să fiu mai explicit

Băncile și fondurile de investiții nu vor sta cu mâinile în sân, așteptând ca noi să binevoim să ne plătim datoriile cu dobânzile aferente, în condițiile în care nu vom mai avea de unde să facem aceste plăți. Într-un scurt interval de timp, guvernele, oricare vor fi acelea, vor fi obligate să încerce pe toate căile rostogolirea datoriilor. Cu alte cuvinte, vor contracta noi împrumuturi pe termen scurt și la dobânzi din ce în ce mai mari, împrumuturi de urgență, pentru a încerca să plătească datoriile scadente. Rostogolirea într-un asemenea ritm a unor împrumuturi disproporționat de mari față de Produsul Intern Brut al unui stat, conduce la colaps. Vine momentul când pur și simplu nimeni nu ne mai împrumută, indiferent de dobândă. Vine momentul când bancherii, fondurile de investiții și instituțiile financiare internaționale vor pune condiții draconice. Când ai datorii pe care nu poți să le plătești și ți-e foame, ce faci pentru a supraviețui? Vinzi din casă. Urgent. Vinzi orice. Și la orice preț. Numai să-ți umpli burta încă o zi. Acest sistem financiar bancar nu este cu nimic mai sofisticat decât în exemplul de mai sus. Sistemul va impune vânzarea masivă, la prețuri de nimic, a activelor statului,a infrastructurii esențiale. Și, aici intervin așa-numiții asasini economici.

Un stat care nu se mai poate ridica de la pământ este ștrangulat și forțat să-și cedeze toate resursele. Pe termen lung sau chiar definitiv. Statutul de colonie al României va fi astfel consacrat.  Pentru a înțelege mai bine cum funcționează asasinatul economic, voi recurge la un exemplu la îndemână. În scurt timp, România va fi condamnată de Curtea de Justiție de la Washington la plata unei penalizări în cuantum de între 4 și 5 miliarde de euro către așa-zișii investitori canadieni. Aceștia au avut o licență de exploatare dată în condiții ilegale, dar nu au avut niciodată o licență de mediu.

Atâta vreme cât, în ciuda insistențelor opoziției și societății civile, cele două Guverne, Orban și Câțu au refuzat cu obstinație să explice de ce s-au împrumutat cu sume colosale de bani și ce au făcut cu acești bani, suntem îndreptățiți să-i acuzăm de complicitate la subminarea economiei naționale. Au acționat, practic, ca unelte ale prădătorilor de țară. Iar misiunea lor, iată, a fost îndeplinită. Finalul e doar la un click distanță. Iar clickul va fi dat pe bursele externe. ”România ca o pradă.” Scria Sorin Roșca Stănescu.

De ce am ajuns aici?

În România de azi instituțiile publice și private sunt lamentabile. Pretutindeni vedem surogate de profesioniști publici, profesori contrafăcuți, medici incompetenți, politicieni-marionete unii servili și alții infatuați.

Unde sunt intelectualii, profesioniștii? Oamenii de calitate, bărbați curajoși și femei inteligente, cetățeni bine educați și formați de-a lungul câtorva generații, au fugit din țară sau au fost uciși. A fost distrusă o întreagă pătură media, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi, jurnalişti).

Au plecat 4-5 milioane de oameni. Şi nu au plecat infractorii, leneşii sau ignoranții. Au plecat tinerii de până în 35 de ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei, curajoşi şi cu iniţiativă, cu profil psihologic de învingători, gata să muncească, dispuşi să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Din păcate, în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate, am fost obligaţi să punem analfabeţi și şnapani. În locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi scuipă,  ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi serioşi.  Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă. Dacă astăzi suntem o națiune distrusă, nu e numai din cauza dispariției fabricilor și uzinelor, aceasta fiind doar o consecință, ci din cauza  factorului uman.

Am înlocuit neamul bun, cu neamul prost!

Iar neamul prost continuă să se perpetueze. Democrația are multe plusuri, dar și un uriaș minus, lipsa oricărui criteriu de selecție a liderilor. Așa că astăzi, România este o colonie vasală multora, dar mai ales, neamului prost. Cine răspunde că suntem aici? Sau cine răspunde politic? Au furat 10 ani și răspund politic la Monaco, Elveția, Costa Rica etc. Și eu vreau să fur și să răspund politic. Până unde duce nesimțirea acestor oameni?!

Exemplu de ,,prosteală” pe față, dictată de niște incompetenți ajunși în vârf, care  are au promovat minciuna, îndobitocirea mulțimii și formarea unei judecăți de turmă folosind manipularea, la Primăria-Șobolan. Nici în ghetourile africane nu am văzut așa ceva.

Ce face Iohannis? A ales ,,crema politicului”!? Lașitatea, indolența, îndobitocirea, elemente care se hrănesc zi ce zi.

Un alt element de incultură politică am văzut la ministrul justiției, un necopt, un ,,avocățel”de mâna a doua, care striga ca din gură de șarpe, DESFINTAREA SIIJ și punea vina pe UDMR. Doamne, unde am ajuns! Maghiarii să salveze justiția din Romania! Rușine celor care l-au ales!

 Secția specială din justiție este singura formă legal constituită și nepolitizată. De ce trebuie distrusă?

 După cele urmărite la nivel planetar, azi putem spune că libertatea, democrația, dreptul de exprimare, nu mai reprezintă nimic. Puterea banului, hoțului, criminalului, mincinosului acaparează totul: justiție, procuratură, servicii secrete, armata, președinție etc. Chiar și medicina este militarizată.

ROMANI, vina a tot ce este rău în ROMÂNIA  aparține poporului, care a votat și susținut oameni incompetenți. Ne merităm SOARTA ! Câțule, trezește-te! Și un student slab de anul doi la ASE  gândește economia mai bine decât tine. Fără ECONOMIA făcută de români nu salvezi corabia dusă de domnia ta la naufragiu. Lasă șmecheriile, fotografiile, infatuările, nasul pe sus! Pentru că va veni o vreme când vei plăti tot răul acestor oameni mințiți și naivi. Lasă păcălelile cu banii, ai deficit peste 15 miliarde lei. Ești în cap deja! Lasă jocurile altora! Fii român, alții nu sunt. Fii OM!

 În concluzie: totul este câștigat de politicienii hoți, iar noi cei de jos ne-am pierdut țara, vânzând-o unor cercuri de interese, care au școlit așa- zișii politicieni de astăzi, cel puțin cu 15-20 ani în urmă, dându-le diplome la kilogram și titluri pompoase, de nici ei nu știu ce sunt. Este diferența mare de la ,, economist la hoț incult”. Câțu Vasilică ai dus țara în cap, ai rezolvat totul! O țară fără economie proprie este ca un om fără inima lui. Mai scapă cine mai poate?! Cu asemenea oameni, NU! Biserica nu are niciun cuvânt de spus? Până și unii preoți au devenit ”oameni de bine’’. Efectul de turmă se vede și se  simte.

Al dumneavoastră același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate