OPINII: Viața unui român debusolat, într-o țară în derivă

Nu poate înţelege şi nici practica iertarea cel stăpânit de îndreptăţirea de sine. Acela va fi permanent blocat în argumentele care-i justifică atitudinea sa faţă de ceilalți. Cine este obsedat de dreptate nu poate ierta, pentru că nici nu poate iubi. Acela percepe viaţa la schimb, mercantil: aşteaptă mereu să primească atât cât dă. Omul smerit, despre care am mai vorbit în dialogurile noastre, omul care-şi vede întâi de toate propriile neputințe şi este preocupat să nu greşească semenilor, acela va fi dispus să ierte la nesfârşit.

Nu mai știm să dialogăm, să negociem

UE și NATO nu sunt obiective, ci mijloace. UE este doar un club în care suntem acționari. E o corporație. Ea nu este în slujba noastră ca țară, să ne-ajute. Acolo te duci și negociezi. România nu a negociat nimic. România a intrat în UE cu capul în gard. Nu a negociat nimic, nimic, am dat totul pe gratis. Țara noastră se poate reface cel mai ușor și cel mai repede dintre toate țările lumii. Avem asta în sânge. Tot ce avem nevoie este de un steag, de un steag pentru care să luptăm. Nici o țară  nu are ce avem noi. Ceea ce avem ca resursă, nu are nimeni.

Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze. Pe măsura ce prostia se înscăunează, transformăm în bășcălie tot. Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențați de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali. Am aruncat tot ce a fost bun la gunoi. Nu ne vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de biata planetă.

E incredibil cum prostia a devenit pandemică, reușind să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul mai de preț la nivel mondial.

Am fost copiii deprinși cu respectul, maturizați înainte de vreme. 

Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn de dispreț.

Că a fi educat și cu un minim de cărți citite este doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor care decid soarta lumii.

Am devenit o adunătură de bipezi!

Cu ochii țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social. Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar de milă.

Planeta întreagă este condusă de…”senili”. Unii nici nu știu să vorbească, știu doar să facă rău. Ne trimit ca pe oi la război, să le apărăm interesele și hoțiile cu complicii noștri. Suntem limitați, suntem maimuțe care știu să testeze, iar prostia am transformat-o în bășcălie. Ne lăsăm influențați de indivizi idioți, dar vocali, care știu să mintă și să promită. Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm, pentru a muri de invidie vecinul de la parter.

Lumea nu e deloc ceea ce pare

Iar oamenii nu sunt niciodată ceea ce încearcă să pară a fi. Ne învârtim într-un cerc vicios al minciunii, toți, începând de la cel mai naiv, până la cel mai învățat și de la cel mai drept, până la cel mai strâmb. Ne-am adâncit într-o mocirlă a necuviinței, a necredinței, al prostului gust, din care, din păcate, nu prea mai avem cum să ieșim decât printr-o catastrofă. Sforile sunt trase de niște păpușari nebuni, orbiți de lăcomie și de pofte care mai de care mai tâmpite, iar marea masă tace intrată într-o transă, de parcă ar fi hipnotizată. Tehnologia avansată, din păcate, nu a adus nimic bun, oamenii nu au avut niciodată echilibru din toate punctele de vedere. Poate că or fi câțiva la nivel planetar care sunt echilibrați cu adevărat, cu credință adevărată, dar sunt foarte, foarte puțini. Mi-aș fi dorit să trăiesc pe la 1900, când încă lumea mai  avea bun simț și mai avea o șansă. Astăzi se pare că șansele noastre se cam împuținează pe zi ce trece. Că suntem  marionete in mâinile unor extratereștrii, că suntem atât de naivi încât ajungem să ne autodistrugem, chiar nu mai contează. Se pare că nu prea mai există cale de întoarcere…

Nu cred că ne mai putem trezi!

 Și, chiar dacă am face-o, nu cred că am mai putea rezolva  ceva…Stau dovada cuvintele fostului președinte brazilian Lula Ignacio,  despre mizeria și ura pe care o trăim în zilele noastre.

”Zelenski este la fel de responsabil pentru război ca și Putin”, spune fostul președinte brazilian. “Îl văd pe președintele ucrainean fiind ovaționat în picioare de toate parlamentele din lume și de toți care au interese, iar el este marioneta unor incompetenți”. De asemenea, Lula a calificat comportamentul lui Zelenski drept “ciudat”: “Pare că face parte dintr-un spectacol. Dacă îl stimulăm pe Zelenski, el însuși crede că este cel mai bun. De fapt, ar fi trebuit să i se spună cu seriozitate: “Omule, ești un bun comediant, dar nu vom purta un război pentru ca tu să poți juca”. 

România a ajuns la cheremul unei clase conducătoare de proastă calitate. Cu asemenea oameni, țara nu are cum să meargă bine. Mă uit la Ciolacu care se chinuie să vorbească și spune numai tâmpenii. S-a făcut și el globalist. Schimbă Constituția, trimite arme în Ucraina, agreează imnul secuiesc etc. Numai tâmpenii spuneți, domnule Ciolacu! Noi plătim pentru acești îmbuibați. Toata averea României este în buzunarele lor. Cât de ipocriți sunt cu pensiile speciale?! Clasa politică, cu întreaga ei clientelă, inclusiv CCR, care nu au dorit să-și taie pensiile lor în primul rând, a acaparat tot ce era de luat. Nu există un proiect de țară. Fapt e că românii stau prost cu simțul civic. Interesele personale sau de grup sunt, de regulă, puse deasupra interesului general.

Proiectul „România educată”

Pare să fi fost o simplă glumă. Deocamdată, trăim într-o Românie în mare măsură needucată și această lipsă de educație se află la rădăcina multor rele de care suferă societatea românească. Iar în sănătate spitale doar pe hârtie.

La prea mulți indicatori, și dintre cei mai importanți, România se află pe ultimul loc, de multe ori alături de Bulgaria, sau chiar mai rău.

Interesele personale sau de grup sunt, de regulă, puse deasupra interesului general. Important este ce facem cu bogățiile, nu cum le facem furând. De altfel, globalizarea, fenomenul masiv al epocii noastre, se petrece în mare parte în afara cadrului democratic.

România a ajuns la cheremul unei clase conducătoare de proastă calitate. Cu asemenea oameni, țara nu are cum să meargă bine.

În lipsa competenței și onestității în loc să facem lucruri bune pentru țară, ne ținem de plagiate și furtișaguri. Prea multă impostură, prea multă minciună în societatea românească.

Ne lipsește o societate educată, și apoi, o elită politică și intelectuală de calitate, pătrunsă de spiritul european (occidental), dar lipsită de complexe.

Din păcate, suntem departe de acest tablou idilic. Ne rămâne doar să sperăm că într-o bună zi se va trezi și România, când vom ajunge în faliment. Pensiile speciale, bugetarii cu ale lor salarii, bugete alocate fără număr, în sistemul sanitar se toacă bani fără număr, în justiție văd că este injustiție (se vede cu ochiul liber), toate acestea vor duce țara în faliment. Și atunci, vin cuceritorii de peste ape să cumpere ce a mai rămas. Noi nu mai avem mentalitatea de roman. Mai sunt unii ,,patrioți” care ,,latră”, dar cu milioane de euro în cont. Mințim și ne văităm!


Al dumneavoastră, același,

Prof. Ing.Ioan Romeo Mânzală

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.