Oportunitățile de finanțare prin viitorul POR, prezentate hunedorenilor

Programul Operațional Regional 2021-2027 a fost prezentat astăzi autorităților publice din județul Hunedoara. Sorin Maxim, directorul ADR Vest, s-a întâlnit la Deva cu reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara și cu primarii localităților din județ, cărora le-a prezentat arhitectura viitorului program operațional. În cadrul acestuia, investițiile propuse vor fi concentrate pe cele 5 obiective principale de politică (OP) ale Comisiei Europene:

O Europă mai inteligentă (o transformare economică inovatoare și inteligentă) – minimum 25%;

O Europă mai verde, fără emisii de carbon – minimum 30%;

O Europă mai conectată (mobilitate și conectivitate TIC regională);

O Europă mai socială (implementarea Pilonului european al drepturilor sociale);

O Europă mai aproape de cetățeni (dezvoltarea sustenabilă și integrată a zonelor urbane, rurale și de coastă prin inițiative locale) – minimum 8%În paralel, Iulian Bucătaru, directorul general adjunct al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest, a prezentat oportunitățile de finanțare pentru zona rurală.

În perioada următoare, întâlniri similare vor avea loc și în Timiș, Arad și Hunedoara.

Începând cu perioada de programare 2021-2027, la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare ale României, Agențiile pentru Dezvoltare Regională îndeplinesc funcția de Autorități de Management pentru Programele Operaționale Regionale.

ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management, pregătește și negociază direct cu Comisia Europeană propriul Program Operațional Regional, în funcție de nevoile și specificul regional, va elabora ghidurile solicitantului prin care se stabilesc condițiile de acordare a finanțărilor către beneficiari, va evalua și contracta la nivel regional proiectele depuse, va gestiona implementarea acestora și efectuarea plăților către beneficiari.

Mai multe informații despre POR 2021 – 2027 puteți găsi la linkul din primul comentariu.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.