.

Peste 60 de străini, depistaţi în situaţii ilegale de poliţiştii de imigrări hunedoreni

Mii de cereri pentru obținerea avizelor de muncă au fost înregistrate, peste 400 de permise de ședere emise pentru beneficiarii de protecție temporară, zeci de străini depistați in situații ilegale de polițiștii de imigrări din Hunedoara, în anul 2022. Pentru nerespectarea legislației în domeniul imigrări au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 217.500 lei.

În anul 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Hunedoara au înregistrat 3.901 cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă, cele mai multe pentru cetățenii din Bangladesh, Pakistan, Nepal, India, Maroc și Sri Lanka. Dintre acestea, 3.303 au fost aprobate, fiind emise avize de angajare în muncă pentru lucrătorii permanenți.

De asemenea, au fost înregistrate 840 de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, fiind emise 836 de permise de ședere temporară și 21 de permise de ședere pe termen lung.

Totodată, polițiștii de imigrări au emis 687 de certificate de înregistrare, 35 de cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii U.E./S.E.E./C.H., șase cărți de rezidență temporară pentru cetățenii terți, membri de familie ai cetățenilor U.E./S.E.E./C.H. Pentru beneficiarii de protecție temporară au fost eliberate 430 de permise.

În perioada analizată, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul şederii și rezidenței, pe raza județului, pentru 1.925 de persoane, dintre care 1.231 de străini din state terţe, cei mai mulți fiind din Moldova, China și Nepal, dar și 794 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Germania şi Austria.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie ai cetaţenilor români, UE sau SEE), studii, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul României.

În ceea ce privește admisia în România, în perioada de referință, au fost înregistrate 28 de invitații depuse pentru străini proveniți în principal din Palestina, Algeria, Egipt și Iran și opt cereri de admisie în scopul reîntregirii familiei, majoritatea pentru cetățeni din China.

Pe linia combaterii şederii ilegale, au fost efectuate 316 activități specifice de control, în urma cărora au fost depistaţi 61 de străini în situaţii ilegale. S-a dispus returnarea de pe teritoriul României în 51 de cazuri, în alte șase cazuri a fost dispusă returnarea sub escortă fiind instituite măsuri de interzicere a intrării pe teritoriul României, pentru perioade de până la 5 ani, iar patru persoane au fost îndrumate către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere.

În materie contravenţională, polițiștii de imigrări au aplicat, atât persoanelor fizice, cât și juridice, 90 de sancţiuni contravenționale în valoare totală de 217.500 lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, respectiv O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate rămân acţiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI HUNEDOARA

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate