.

Petroşani: Reprezentanţii C.P.E.C.A., acţiuni preventive pe principalele artere din oraş

Acțiuni preventive, în sistem integrat: reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara (C.P.E.C.A.) şi poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere rutiere din municipiul Petroşani

          În data de 27 septembrie a.c., specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoaraau continuat activitățile preventive pentru creşterea gradului de informare și conştientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanţe interzise și au acționat în sistem integrat, împreună cu polițiștii rutieri, pe raza municipiului Petroşani.

          Cu această ocazie, poliţiştii au interacționat în special în zonele cu aflux mare de populație în scopul conștientizării celor aflaţi la volan cu privire la riscurile și consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive.

          Activitățile preventive în trafic, derulate împreună cu polițiștii rutieri, au constat în informarea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la efectele și riscurile consumului de alcool și droguri. În acest context, șoferii, pasagerii și ceilalți participanți la trafic au avut ocazia de a testa ,,ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri și ,,ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool.

În săptâmâna precedentă, în paralel cu activităţile preventive derulate în contextul acţiunii Roadpol Safety Days, – vizând reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, polițiștii rutieri au continuat controalele în trafic, pentru combaterea consumului de substanțe interzise şi de băuturi  alcoolice, a vitezei excesive, precum și a altor abateri la regimul rutier, care generează evenimente rutiere.  Polițiștii rutieri au efectuat verificări în trafic, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, folosind în acest sens aparatele radar, drugtest și etilotest.

 Astfel, săptămâna trecută  au fost efectuate, la nivelul judeţului Hunedoara, 16 de testări pentru determinarea prezenței substanțelor cu efect psihoactiv, iar 4 dintre conducătorii auto testați la au  fost depistaţi pozitiv.

          Reamintim faptul că efectul consumului de alcool/droguri/substanţe psihoactive, crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza. Este cunoscut faptul că principalele efecte ale consumului de alcool și droguri, generatoare de evenimente rutiere, sunt:

  • nivelul de concentrare foarte scăzut;
  • câmpul vizual redus;
  • modificarea percepției asupra propriei persoane și asupra mediului înconjurător;
  • timpul de reacție mărit;
  • evaluarea greșită a distanțelor;
  • diminuarea preciziei şi a reflexelor;
  • capacitatea de gândire scăzută.

           Polițiștii hunedoreni se vor afla în continuare la datorie, pe principalele drumuri din județ, pentru a asigura fluența traficului rutier, dar și pentru depistarea celor care nu respectă normele rutiere, în special a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate