.

Piese reprezentative din colecţia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva prezintă un alt exponat virtual,  în cadrul rubricii: PIESE REPREZENTATIVE DIN COLECȚIILE MUZEULUI CIVILIZAȚIEI DACICE ȘI ROMANE din DEVA.

Exponatul de astăzi este o carte care face parte din colecția bibliotecii documentare a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Prezentarea cărții este realizată de către dr. Georgeta Deju, șef serviciu Secția de Istorie și Artă.

„Bucoavna pentru învăţătura pruncilor[…]” – Sibiu: Tipografia erezitorei lui Gheorghe de Closius, [s. a.].

Carte destinată formării deprinderilor de citit și de scris, tipărită cu alfabet chirilic, în limba română, bucoavna reprezintă prima variantă a unui manual școlar românesc. Cea dintâi bucoavnă românească a fost imprimată în anul 1699, la Bălgrad (Alba Iulia), de meșterul tipograf Mihail Iștvanovici, apariția acestui tip de carte marcând o etapă distinctă în dezvoltarea literaturii didactice românești. Au urmat numeroase alte ediții, tipărite în centre tipografice precum Blaj, Cluj, Râmnic, Buda, Viena, Sibiu, Brașov, București, Chișinău, imprimarea continuându-se până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deși apăruseră abecedarele, cu conținut și metodă mai moderne. O ultimă ediție transilvăneană a bucoavnei a apărut la Sibiu în anul 1870, ea fiind utilizată în unele școli ortodoxe până către anul 1890.

În general, conținutul unui astfel de manual era în exclusivitate religios, învățarea bucoavnei înzestrându-i pe elevi numai cu elementele necesare citirii și înțelegerii cărților bisericești și religioase, nefiind prezente niciun fel de cunoștințe practice, artistice, istorice etc. Astfel, la încheierea anului școlar, după ce întreg manualul era parcurs, copiii știau pe de rost literele, grupurile de litere, psalmii, rugăciunile și învățăturile creștinești, care făceau din elevi oameni cu frica lui Dumnezeu și cu iubire față de aproapele.

Au existat, însă, și ediții cu conținut laicizat, tipărite la Viena și Buda la sfârșitul secolul al XVIII-lea, unele bilingve româno-germane, care urmăreau eliminarea superstițiilor și făceau apel la propria rațiune, aveau preocupări pentru limbă și ortografie, materialul fiind alcătuit mai ales din povestiri morale, filozofice, proverbe. După o vreme, considerate a fi nepotrivite cu structura sufletească, gusturile și necesitățile poporului român, acest gen de bucoavne nu au mai fost utilizate în învățământul românesc transilvănean, revenindu-se la bucoavna tradițională cu conținut pur religios.

În fondul bibliotecii Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva se găsește „Bucoavna” imprimată la Sibiu, în tipografia lui Georg Samuel von Closius, cândva spre sfârșitul anilor 50 din secolul al XIX-lea (anul imprimării nu este menționat explicit). Este un exemplar de format mic, 17×10 cm, și conține 70 de pagini. Coperțile sunt din carton, cotorul din piele, starea de conservare a exemplarului fiind bună, având în vedere uzura la care este supus un manual în timpul procesului de învățare.

Lecțiile cuprinse în bucoavnă sunt următoarele: Slovele mari și slovele mici, exerciții de slovenire (f. 1v-2); Rânduiala Vecerniei (p. 1-11); Rânduiala Utreniei (p. 12-21); Rânduiala Sfintei Liturghii (p. 22-41); Învățături bisericești (p. 42-49); Irmoasele praznicelor (p. 50-55); Rugăciunile dimineții (p. 57-60); Rugăciunile de seară (p. 61-63); Rugăciunile Sf. Cuminecături (p. 64-65); Arătarea numerelor (p. 66). Exemplarului îi lipsesc ultimele file pe care era prezentă tabla înmulțirii, lecție intitulată „O dată unul”.

Cititul și scrisul nu erau învățate deodată, accentul era pus pe citit, scrisul fiind aprofundat ulterior și mai ales de către elevii care doreau să urmeze preoția.

Metoda de învățare a sunetelor era cea a „buchizării” (sau a „slovenirii”), foarte anevoioasă, de altfel. Literele alfabetului chirilic, fiecare cu denumire proprie, erau rostite astfel:Б б (latin B b) era citit „buche”; В в (latin V v) era citit „vede”; Г г (latin G g) era citit „glagole”; Ж ж (latin J j) era citit „jivete”; З з (latin Z z) era citit „zemle”; П п (latin P p) erau citite „pocoi”; С с (latin S s) erau citite „slovo”; Ш ш (latin Ș ș) era citit „șa/șviță” etc.

De exemplu, cuvântul „tabla” era buchizat: „t”verdu-„a”z-„b”uche-„l”iude-„a”z și era citit apoi întreg „tabla”; cuvântul „pom” era buchizatpocoi-on-mislete; cuvântul „cal” era buchizat: caco-az-liude etc.

Buchile (slovele) din bucoavnă erau învățate mecanic. Întâi erau citite de dascăl, apoi se rosteau în cor, împreună cu dascălul, după care erau repetate de către copii până le învățau pe de rost. Urmau exercițiile de silabisire, apoi textele cu rugăciuni, psalmi, învățături creștinești. Metoda citirii acestora era aceeași ca și la învățarea buchilor: dascălul citea textul, elevii repetau în cor, textul era dat ca temă de casă, iar a doua zi trebuiau să citească singuri.

Cărticica din biblioteca muzeului devean are și o poveste, scrisă pe carte de persoana căreia i-a aparținut un timp și care a învățat din ea. Elevul se numește Constantin Blebea și a fost absolvent al Gimnaziului Român Greco-Ortodox din Brad (înființat în anul 1869), promoția 1880/1881. La finalul anilor de gimnaziu, Constantin Blebea, originar din Brașov, a ținut să dăruiască școlii cartea din care învățase în clasele primare să citească și să scrie, pentru ca și alți elevi să aibă acces la învățat. Însemnarea de pe coperta 1 (scrisă cu alfabet latin, deși cartea e tipărită cu alfabet chirilic, iată!) menționează: „Donată bibliotecii gymnasiului r.[român] gr.[eco] or.[todox] din Brad/ de/ Constantin Blebea/ c. IV gymnas/ Brad 1881 30 Mai st.[il] v.[echi]”.

Orizonturile pe care le deschidea bucoavna nu erau prea largi, totuși are un merit demn de luat în seamă, acela de fi primul manual școlar al românilor, din care generații de copii au învățat să citească, oferind astfel acces și la alte cărți, acte, însemnări.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva vă invită  să vizionați propunerea de astăzi, în mediul virtual, pe pagina de facebook a muzeului https://www.facebook.com/MCDRDeva/ și pe site-ul instituției www.mcdr.ro.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate