PNRR, un act de trădare națională. O jumătate de miliard de euro din energie, făcuți cadou firmei care vrea să cumpere Mintia la preț de fier vechi

Domnule Ministru Popescu, de ce ne-ați mințit?

În urmă cu aproximativ 2 luni, când eram în biroul dumneavoastră, alături de colegi de-ai mei de la AUR, pentru a discuta despre soarta minerilor care își vor pierde locurile de muncă și despre viitorul termocentralelor pe cărbune, v-ați prefăcut că nu cunoașteți interesele GSP Power în domeniu, că nu știți cine e dl. Comănescu.

Iată, ieri am aflat că, prin PNRR, veți da mai mult de o jumătate de miliard de Euro către GSP Power, o firmă constituită anul trecut, cu cifră de afaceri zero, deținută de domnul Comănescu pe care aparent nu îl cunoașteți.

Mai mult, în ultimele două luni ați schimbat strategia pentru Mintia: în loc să dați termocentrala Consiliului Județean Hunedoara sau Primăriei Deva, așa cum v-ați angajat prin programul de guvernare, ați decis să o vindeți la preț de fier vechi. Nu e nicio surpriză, GSP Power s-a arătat interesată să cumpere Mintia. Din jumătatea de miliard primiți gratis prin PNRR, oricine și-ar permite să cumpere activele ieftinite premeditat de la Mintia.

PNRR este un act de trădare națională. România împrumută bani pentru a-i da gratis, fără dobândă, firmelor de casă ale partidelor de la guvernare. Fiecare român va trebui să plătească 30 de Euro firmei GSP Power, la care se adaugă dobânda la care se împrumută România. În schimb, pentru reconversia Văi Jiului sau pentru rezolvarea termoficării din Deva, Guvernul nu a alocat prin PNRR niciun cent, niciun ban.

Termocentrala Mintia e astăzi încă a statului. De ce nu ați vrut, domnule ministru Popescu, ca statul să ia bani europeni pentru creșterea competitivității și decarbonarea termocentralei și să facă profit? Dacă statul a putut să preia datoriile CEH, a plătit angajații să scape de ei și a curățat calea pentru ca băieții deștepți să poată mima o licitație și să preia termocentrala Mintia, oare Ministerul Energiei nu se putea ocupa și de planul de investiție în termocentrala Mintia prin PNRR pentru ca aceasta să rămână în proprietatea și spre beneficiul viitor al tuturor românilor?

Așa cum energia nu se pierde, ci se transformă, nici „băieții deștepți” din energie nu dispar, ci se adaptează, găsesc noi oportunități, de această dată verzi, de a exploata slăbiciunile statului român. Dacă PNRR este un program pentru „băieții deștepți” din energia verde, să nu ne mai mirăm că nu avem bani la buget, că sistemul nostru medical se prăbușește, școlile și secțiile de poliție au grupuri sanitare afară în curte și oamenii ne pleacă cu de-a valma în străinătate. Domnule Virgil Popescu, corectați PNRR-ul și dați banii pentru energie companiilor de stat devalizate de politicieni ca dumneavoastră. Dacă ați uitat, vă aduc eu aminte, până nu e prea târziu: nu sunteți ministrul prietenilor și firmelor de partid, sunteți ministru în Guvernul României.

26.05.2021

Deputat AUR Anamaria Gavrilă

Circumscripția electorală 22 HUNEDOARA

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.