.

Primăria Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită la un concert de excepție

Devenii se pot bucura de încă un eveniment muzical deosebit. Este vorba despre evenimentul „O seară de vis, o seară de încântare muzicală”, care va avea loc duminică 27 iunie 2021, ora 18:00, la Biserica Reformată din Deva.

Este un eveniment organizat de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva în parteneriat cu Clasa de Canto și Orgă a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara.

Programul propus este unul generos, în care se regăsesc pagini de mare notorietate din literatura pentru voce și orgă, între care piese muzicale de excepție precum: Giulio Caccini – Ave Maria, J.B. Pergolesi – Aria Vidit sum… din Stabat Mater, Johann Sebastian Bach – Aria Quia Respexit din Magnificat, Sabin Păutza – Lord’s Prayer, Johann Sebastian Bach – Pfingskantate, Mein glaubiges frohlocke, Franz Schubert – Ave Maria, la care se adaugă Priceasna „Jos sub crucea răsturnată”.

Dacă vorbim despre orgă, suntem în domeniul Muzicii Sacre, în care colaborarea cea mai potrivită este cu vocea umană.Orga la rândul ei apare ca instrument solistic cu un repertoriu dedicat perioadei din Baroc. Lucrările unor compozitori ca Domenico Scarlatii, Johann Kaspar Kerll, Joseph Segher, Johann Sebastian Bach, Valentin Gref Bacfarck vor înfrumuseța acest concert deosebit.În ceea ce privește acest eveniment este de remarcat colaborarea profesorilor Lect. Dr. Ioana Mia Iuga, Cda. Drd. Cristina Struța. Cda. Prof. Univ. Dr. Felician Roșca cu studenții claselor de canto și orgă.

Intrarea la eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate