Primarul comunei Buceş: Barajul de la Mihăileni ar putea fi gata în următorii trei ani

Accent Media: Dle primar Traian Achim Mărcuş barajul lacului de acumulare de la Mihăileşti este una dintre investiţiile începute acum 30 de ani. În primăvara acestui an, ministrul Mediului a vizitat şantierul de acolo şi au fost făcuţi câţiva paşi necesari continuării proiectului. Cum apreciaţi situaţia de acum?

Traian Mărcuş: Lucrurile se află pe drumul cel bun. În primul rând, s-au pus în funcţiune componentele şi sistemul hidraulic care reglează prima treaptă a barajului, ceea ce permite o prevenire a viiturilor în aval, atunci când sunt ploi torenţiale. Deci, barajul este funcţional în proporţie de 50%.

Într-o altă ordine de idei, a fost promovată Hotărârea de Guvern care limpezeşte, din punct de vedere juridic, cine este proprietarul a tot ceea ce înseamnă barajul de la Mihăileni – cât este proprietar Statul Român şi cât sunt proprietari cetăţenii care rămân în satul Mihăileni. Este un aspect care s-a clarificat după o perioadă foarte mare de timp.

AM: Ce se întâmplă cu predarea caselor?

TM: Este de menţionat că a început predarea caselor. Sunt 20 de case, ultimele patru fiind predate zilele trecute. Urmează ca oamenii să-şi dezbată succesiunile notariale privitoare la cine este proprietar în Brad, în Moşniţa sau în alte localităţi din zonele limitrofe.

Mai este spus încă un lucru bun, în sensul că a fost operat în Cartea Funciară un decret emis din timpul lui Ceauşescu, în 1986, iar ABA Crişuri Oradea este administrator al acelor terenuri, care sunt operate şi în Registrul Agricol al Primăriei comunei Buceş. Iată că s-au limpezit şi aceste aspecte legate de exproprierile din 1986. Deci, lucrurile sunt pe drumul cel bun.

Problema de acum este că lucrările au fost suspendate pentru că autorizaţia de construcţie nu mai este valabilă, neavând avizele necesare pentru actualizarea acesteia – în urma unui proces ce a avut loc la Cluj-Napoca, unde un ONG a acţionat în instanţă. Dar cei de la ABA Crişuri Oradea au început să obţină noile avize pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Eu apreciez că avizele vor fi obţinute în circa o lună, o lună şi jumătate. Cu siguranţă vor fi alocate şi alte sume pentru construcţia barajului, la rectificarea bugetară.

AM : Când se estimează că barajul va fi pus în funcţiune, în totalitate?

TM: Nu se poate face o asemenea apreciere acum pentru că este nevoie de un volum destul de mare de lucrări, din punct de vedere fizic, având în vedere cele două linii de electricitate care trebuie să fie strămutate. De altfel, se lucrează la toate documentele aferente strămutării celor două linii – de 110 KV şi 20.000 KV. Aici este o cale destul de anevoiasă cu obţinerea avizelor de la Enel pentru că Statul nu mai are nicio pârghie de control.

Îmi este greu să dau un răspuns la această întrebare, din poziţia mea de primar, având în vedere creşterea preţurilor la tot ceea ce înseamnă materiale şi forţă de muncă. Dacă politicienii – pentru că e o decizie politică, în cele din urmă- vor înţelege că finalizarea barajului este o necesitate, şi în ultimii ani s-a înţeles şi s-au alocat sume importante în acest sens, cred că barajul se va putea finaliza în trei ani de zile. Deci, dacă ar fi alocaţi bani, în anul 2025 s-ar putea finaliza acest baraj.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.