Principalele obligații ale proprietarilor de apartamente. Amenzi până la 10.000 de lei pentru cei care nu le respectă!

Legea asociaţiilor de proprietari prevede amenzi între 200 de lei şi 10.000 de lei pentru proprietarii de apartamente care nu îşi îndeplinesc obligaţiile. Amenzile pot fi aplicate de Poliţia Locală, reprezentanţii Primăriei sau inspectorii de stat în construcţii.

Pentru a evita sancţiunile, devenii care locuiesc la bloc trebuie să ştie ce obligaţii au.

Astfel, conform Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, pe lângă obligația de a plăti cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari (în cel mult 30 de zile de la data afișării) și de a respecta hotărârile adunării generale, care devin obligatorii de la data afișării, proprietarii de apartamente mai au o serie de alte obligații, printre care:

– Comunicarea către asociaţia de proprietari şi administraţia fiscală a modificării suprafeţei utile a locuinţei, în termen de 30 de zile de la încheierea lucrărilor efectuate. Nerespectarea prevederii se sancţionează cu amenzi între 200 şi 1.000 de lei. La prima abatere, se poate aplica un avertisment.

– Permiterea accesului în locuinţă a preşedintelui asociaţiei de proprietari/unui membru al comitetului executiv/administratorului şi al unei persoane calificate pentru reparaţiile ce trebuie executate proprietăţii comune, dacă există un preaviz de 5 zile (sau de 24 de ore, în cazuri de urgenţă), scris şi motivat, emis de comitetul executiv al asociaţiei. Nerespectarea prevederii se sancţionează cu amenzi între 500 şi 3.000 de lei.

– Obligaţia de a nu pune în pericol integritatea structurală a blocului sau a altor apartamente din imobil ori buna funcţionare a instalaţiilor aferente, atunci când proprietarii aduc îmbunătăţiri sau modificări locuinţei. Nerespectarea prevederii se sancţionează cu amenzi între 500 şi 3.000 de lei.

– Obligaţia de a nu schimba destinaţia locuinţei sau a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă fără autorizaţiile şi aprobările legale. Nerespectarea prevederii se sancţionează cu amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

– Obligaţia de a nu modifica aspectul proprietăţii comune şi elementele constructive ale blocului fără respectarea Legii asociaţiilor de proprietari. Nerespectarea prevederii se sancţionează cu amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

– Efectuarea lucrărilor de reparaţii, întreţinere sau înlocuire a elementelor de construcţii care ţin de propriile locuinţe, astfel încât să nu aducă prejudicii celorlalţi proprietari. Nerespectarea prevederii se sancţionează cu amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Legea asociaţiilor de proprietari se completează cu reglementările privind regimul contravenţiilor. Prin urmare, proprietarii de apartamente sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea obligațiilor legale au la dispoziţie 15 zile pentru a plăti jumătate din MINIMUL amenzii prevăzute de lege.

Direcția de Asistență Socială Deva

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.