.

Prinşi la volan fără permis sau sub influenţa băuturilor alcoolice

• La data 20 martie 2023, în jurul orei 04:30, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Piața Victoriei, din Deva, autoturismul condus de un   tânăr  în vârstă de 25 de ani, din comuna Dobra. Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,47 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

•  La data de 20 martie 2023, în jurul orei 03:45, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Ilia  au depistat  un bărbat de 34 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe raza localității Dobra, fără a poseda permis de conducere și având o îmbibație alcoolică, în aerul expirat, de 0,50 mg/l..

•  La data de 19 martie 2023, poliţiştii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au oprit în trafic un moped ce circula pe D.J. 707 L, din direcția Pricaz-Orăștie, fiind  condus de un bărbat care nu purta casca de protecție. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că mopedistul,   un bărbat în vârstă de 54 de ani,  din comuna Turdaș, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

•   La data de 18 martie 2023, în jurul orei 18:50, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Vața de Jos,   care conducea un autoturism pe DC 172, în satul Prihodiște.  Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

•   La data de 19 martie 2023, în jurul orei 00:40, poliţiştii au observat în trafic un autoturism care se deplasa sinuos pe bulevardul Decebal, din Deva, spre intersecția semaforizată cu bulevardul Iuliu Maniu, motiv pentru care au solicitat oprirea autoturismului în cauză, folosind semnalele acustice și luminoase. Autoturismul și-a continuat deplasarea și a pătruns în intersecția cu bulevardul Iuliu Maniu, trecând pe culoarea roșie a semaforului şi oprindu-se la intersecția bulevardului Iuliu Maniu cu aleea Magnoliei.

• La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Deva, cu privire la care, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că nu deține permis de conducere. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, motiv pentru care a fost condus la U.P.U. Deva, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

•  La data 18 martie 2023, în jurul orei 06:10, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza municipiului Deva, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Cârjiți. În urma verificărilor efectuate în bazele, poliţiştii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce  autovehicule suspendat. De asemenea, conducătorul auto nu a putut face dovada deținerii unei polițe de asigurare pentru răspundere civilă, pentru autoturismul în cauză, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.

• La data de 17 martie 2023, în jurul orei 21:00, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza orașului Geoagiu, un moped (care nu figura ca fiind înregistrat/înmatriculat în circulaţie) condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din oraşul Geoagiu, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a precizat că nu deține cartea de identitate a mopedului, vehiculul neavând efectuată inspecția tehnică periodică și nici asigurare obligatorie de răspundere civilă, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

•  La data de 17 martie 2023, în jurul orei 18:15, polițiștii  Formațiunii Rutiere Haţeg au fost sesizați despre faptul că pe strada Independenței, la intersecția cu strada Aurel Vlaicu, din Haţeg, a avut loc un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. În urma cercetărilor la fața locului, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat de 33 de ani, din orașul Hațeg, a condus un autoturism pe strada Independenței, iar la intersecția cu strada Aurel Vlaicu, nu a respectat semnificația indicatorului STOP, intrând în coliziune cu autoturismul care se deplasa pe strada Aurel Vlaicu. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, iar ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Bărbatul de 33 de ani a fost sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate, iar ulterior a fost testat şi cu aparatul drugtest, iar în urma testului s-au recomandat analize de laborator, ca urmare a identificării prezenţei în organism a unei substanţe psihotrope, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice.

•  La data de 18 martie 2023, în jurul orei 00:25, poliţiştii  au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Deva, care conducea un autoturism în Piața Gării, din municipiul Deva. Conducătorul autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest fiind condus la Spitalul Județean Deva, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge. Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat faptul ca acesta are permisul de conducere anulat.            

          În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate