.

Proiect româno-norvegian în Arad, pentru creșterea competențelor în domeniul energetic

Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Comuna Buteni, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea din Ostfold (Norvegia) și Comuna Tomești (jud. Timiș), va accesa fonduri europene pentru dezvoltarea şi cultivarea competenţelor şi abilităţilor personalului angajat în domeniul energetic. Demersul are loc în contextul în care în domeniul energetic, la nivel național România se confruntă cu o acută lipsă de profesioniști.

„Creșterea numărului de profesioniști în domeniul energiei presupune creșterea calității și atractivității învățământului de specialitate, dar și promovarea formărilor profesionale combinată cu schimburi de experiență în domeniu. Ne dorim, prin acest proiect, să îmbunătățim competențele factorilor de decizie, ale personalului tehnic și administrativ din autoritățile publice locale și ale publicului larg, legate atât de eficiența energetică, cât și de sursele regenerabile de energie, pentru a fi integrate și replicate la nivelul comunității locale”, a declarat președintele CJA, Iustin Cionca.

Proiectul va finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014‐2021 – Programul pentru Energie în România. Contribuția Consiliului Județean Arad în cadrul proiectului este în sumă de 7.043,00 euro, reprezentând 15% din bugetul aferent de 46.950,00 euro.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate