Protest cu măşti pe faţă, împotriva mirosurilor venite de la porci

Mirosul greu, de bălegar de porc, a scos oamenii în stradă, la Orăştie.

Câteva zeci de locuitori ai municipiului Orăştie au protestat solicitând autorităţilor să intervină în problema mirosurilor grele care au invadat oraşul, de o bună perioadă de timp. Oamenii susţin că nu mai pot suporta mirosul care ajunge în oraş după ce fermele de porci din împrejurimi ar deversa dejecţii pe terenurile din jur.

Protestatarii s-au arătat revoltaţi pentru că instituţiile abilitate pe linie de protecţia mediului nu au oferit încă un răspuns în ceea ce priveşte felul în care pot fi obligate fermele de porci din împrejurimi să respecte normele legale.

Liderul grupului, Nicolae Stoica, a spus că peste o mie de oameni au semnat o petiţie prin care cer autorităţilor să intervină şi să rezolve problema cauzată de mirosuri.

„S-au strâns peste o mie de semnături. Sunt cetăţeni care au solicitat primarului să intervină şi să găsească forma de constrângere pentru fermele de porci care deversează excrementele porcilor pe terenurile din jurul Orăştiei. Din păcate, primarul nu a putut rezolva problema până acum, deşi s-a adresat Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Mediu. Am decis să facem un miting de protest, să sensibilizăm pe toată lumea care nu mai suportă aceste mirosuri şi, mai ales, microbii pe care-i transportă vântul înspre populaţia din Orăştie”, a declarat Stoica.

Vindem apartamentul din cauza mirosului

Mirosul greu se resimte periodic şi intens, astfel că oamenii spun că s-au săturat. Ei cer acţiune din partea instituţiilor statului, afirmând că nu mai pot face nimic acasă. Mai mult, un bărbat prezent la protest spunea că a convenit cu soţia să vândă apartamentul în care locuieşte şi să se mute într-o altă localitate, unde nu miroase.

„În perioada de vară stăm cu geamurile deschise, dar când vine mirosul acesta te dă peste cap. De asta am şi pus apartamentul la vânzare, să ne mutăm din zona aceea. Miroase tare şi te deranjează mult de tot. Vara, miroase aproape zi de zi”, a spus protestatarul.

Autorităţile cunosc problema şi au efectuat demersurile necesare către instituţiile abilitate. Din păcate spune primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, nimeni a oferit un răspuns, până mai zilele trecute.

„Este groaznic”

„Este groaznic, mai ales de când o firmă şi-a deschis o crescătorie de porci în satul Turdaş. Bănuim că nu folosesc niciun fel de filtre de aer şi că aruncă dejecţiile de la porci direct pe câmp. Atunci miroase foarte greu în toată zona, nu numai la Orăştie ci şi în localităţile înconjurătoare”, este de părere primarul Ovidiu Bălan.

Concluzia acestor rânduri aparţine organizatorului mitingului de protest de la Orăştie, Nicolae Stoica: „Este foarte greu pentru că nu poţi să stai afară, în maşină te invadează mirosul, nu poţi deschide un geam, nu se poate pune o rufă la uscat, nu poţi să te plimbi. Nu poţi să faci nimic. Cel mai periculos lucru este când bate vântul şi se transportă toţi microbii”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.