.

Puterea literelor: Scandal între Consiliul Județean și Primăria Petroșani

O inscripţie cu numele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, montată pe marginea drumului care urcă în staţiunea Parâng, a stârnit furia autorităţilor locale din Petroşani, care consideră că literele ar fi fost amplasate ilegal, în lipsa unei autorizaţii de construcţie. Drumul a fost modernizat de CJ Hunedoara, printr-un proiect în valoare de 20 de milioane de lei, ce a fost câştigat de administraţia judeţului, finanţarea fiind asigurată prin PNDL2.

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, susţine că montarea grupului de litere care formează numele Consiliului Judeţean Hunedoara nu a respectat prevederile legale, deoarece în acel loc era autorizată construirea unei parcări şi nu a unei inscripţii. Prin urmare, primăria a somat CJ Hunedoara să elibereze acel spaţiu.

„Terenul pe care a fost amplasată inscripţia ‘Consiliul Judeţean Hunedoara’ aparţine domeniului public al Municipiului Petroşani, fiind predat constructorului în cadrul proiectului de modernizare a drumului judeţean, pentru realizarea unei parcări. Afişajul, în schimb, a fost realizat fără autorizaţie, reprezentând o lucrare suplimentară, care nu a fost cuprinsă în documentaţia ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire. (…) Nu am făcut altceva decât să restabilim legea, care trebuie respectată de noi toţi, indiferent de numele pe care îl purtăm sau funcţia pe care o ocupăm”, a declarat primarul municipiului Petroşani.

Reacţia CJ Hunedoara

În replică, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a calificat gestul autorităţilor locale din Petroşani ca unul „iresponsabil”. El a anunţat că va depune o plângere penală în acest caz, deoarece inscripţia cu numele „Consiliul Judeţean Hunedoara” ar fi  fost amplasată legal.

„Am solicitat să ni se comunice atât temeiul legal, cât şi demersurile care trebuie realizate pentru a intra în legalitate, deşi inscripţia a fost amplasată pe domeniul public al judeţului Hunedoara. În loc să ne răspundă, aşa cum face orice administraţie locală, Tiberiu Iacob Ridzi a dispus abuziv demolarea acelei inscripţii. Domnule primar, vă este ruşine că vă aflaţi în judeţul Hunedoara?”, a răspuns preşedintele CJ Hunedoara, apreciind că este vorba despre o „răzbunare politică” a edilului din Petroşani.

Trei observaţii de bun simţ

Dincolo de disputa pe tema legalităţii amplasării grupului de litere se impun câteva observaţii. Prima ţine de momentul la care primarul din Petroşani a decis să fie demolată inscripţia cu numele Consiliului Judeţean Hunedoara. Oare chiar nimeni nu a văzut, până săptămâna trecută, că pe marginea drumului, la o înălţime deloc de neglijat, se montează nişte litere? Greu de crezut, aşa ceva!

Al doilea comentariu ţine de legalitatea amplasării literelor. Admiţând că acestea au fost montate în afara cadrului legal, chiar deranjau atât de mult? Nu se putea găsi o soluţie de compromis? Cu siguranţă, că da! De ce nu s-a putut, este limpede, dacă ne gândim că primarul din Petroşani este membru PNL, iar conducerea CJ Hunedoara este membră PSD.

În al treilea rând, poate autorităţile din Petroşani ar trebui să stea de vorbă şi cu cabanierii din Parâng, care au recunoscut că după asfaltarea drumului, în vară, înainte de inaugurarea oficială, numărul turiştilor a crescut de zece ori! Nu s-a mai întâmplat acest lucru în ultimii 20 de ani! Prin urmare, dacă doresc sprijinirea mediului de afaceri din turism, atunci conducătorii din Valea Jiului ar trebui să lase de-o parte orgoliile politice şi să se aplece mai cu sârg asupra priorităţilor omului de rând. 

Caseta Drumul spre staţiunea Parâng


Drumul judeţean care face legătura dintre Petroşani şi staţiunea Parâng a fost dat în folosinţă pe 23 septembrie, după ce a fost modernizat de CJ Hunedoara în baza unui proiect în valoare de 18 milioane lei, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate