Recorduri: Cinci vulcani cuceriți de un tânăr din Petroșani

Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, este tot mai aproape de obiectivul pe care și l-a stabilit atunci când a început să urce pe cei mai cunoscuți vulcani din lume: să fie primul român care cucerește șapte vulcani faimoși din circuitul mondial ”Seven Vulcanoes”.

Ultima reușită s-a derulat duminică în Papua Noua Guinee, unde tânărul de 37 de ani a urcat pe

vulcanul Mount Giluwe (4.367 m), cel mai înalt din Oceania-Australia.

Ascensiunea sa a durat şase ore, după ce a plecat din tabăra de bază situată la o altitudine de aproximativ 3.500 de metri.

”Am ajuns pe vârf la ora 8,39 (ora locală, n.red.), ajutat de doi ghizi localnici, care cunosc foarte bine zona. În tabăra de bază am dormit în cort, unde a plouat toată noaptea. Am fost bucuros să aflu că am fost primul lor turist, după doi ani de pauză, din cauza situaţiei generate de COVID-19. Sunt fericit că am ajuns pe Mount Giluwe, care este cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania”, a afirmat Adrian Ahriţculesei.

Adrian Ahriţculesei şi-a propus că urce pe cei mai înalţi şapte vulcani din lume, Mount Giluwe fiind cel de-al cincilea vârf cucerit din circuitul mondial “Seven Vulcanoes”. Următoarea destinaţie va fi vulcanul Davamand (5.609 m), în Iran, cel mai înalt din Asia.

Până acum, el a reuşit să escaladeze cu succes pe Mount Giluwe (4.367 m) – cel mai înalt din regiunea Oceania şi Australia, Pico de Orizaba (5.636 m), în America de Nord, Elbrus (5.642 m), în Europa, Ojos del Salado (6.893 m), în America de Sud, şi Kilimanjaro (5.895 m), în Africa.

Cu o performanță similară se poate lăuda și deveanca Alexandra Flavia Marcu, ea începând seria ascensiunilor pe cei mai înalți vulcani din lume încă din perioada în care era elevă. Ea ar mai fi urmat să urce pe Mount Sidney, în Antarctica.


Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate