.

Restricții de circulație pe autostrada A10 Sebeș-Turda, până LUNI, pentru lucrări la rosturile de dilatație

Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat restricții de circulație pe autostrada A10 Sebeș-Turda și pe alte autostrăzi din țară.

Restricții de circulație:

  • pe sensul către Turda al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, pe tronsonul kilometric 45+500 de metri – 46+500 de metri, în zona municipiului Aiud, județul Alba: se efectuează lucrări de remediere a rostului de dilatație. Restricțiile sunt de astăzi până luni, 3 octombrie, pe prima bandă și banda de urgență

Alte restricții:

  • pe sensul către Deva al autostrăzii A1 Deva-Nădlac, pe tronsonul kilometric 542 – 537, în zona municipiului Arad, se efectuează lucrări de reparații a părții carosabile, până la ora 19.00, astfel că prima bandă și banda de urgență sunt restricționate
  • pe sensul către Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, pe tronsonul kilometric 115 – 114, în zona municipiului Pitești, se efectuează lucrări de reparații a bordurii de lângă glisiera mediană, până la ora 18.00, astfel că a doua bandă este restricționată;
  • pe sensul către București al autostrăzii A2 București – Constanța, pe tronsonul kilometric 60+500 de metri – 59,  localitatea Lehliu Gară, jud. Călărași, este restricționată a doua bandă pentru a permite colectarea nisipului din zona mediană, până la ora 16.00
  • pentru lucrări de cosit mecanizat, traficul este restricționat pe autostrada A2 București – Constanța, pe tronsonul kilometric 30 – 36 (calea 1) și pe tronsonul kilometric 36 – 24 (calea 2),  până la ora 16.00

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate