.

Reţete delicioase

Supă de conopidă cu găluşte

Ingrediente: o conopidă, doi morcovi, pătrunjel, trei ouă, o lingură de unt, 3 linguri de ulei, o lămâie, smântână, sare după gust. 
Pentru găluşte: două ouă, 5 linguri de făină, o lingură unt, sare, apă. 

Mod de preparare:

Conopida se spală în apă rece, se desface în bucheţele şi se lasă la scurs, iar morcovii şi pătrunjelul se spală şi se taie cubuleţe. Într-o oală se încinge o lingură de unt împreună cu trei linguri de ulei, în care se căleşte morcovul şi pătrunjelul. Peste zarzavatul călit se toarnă trei litri de apă şi o lingură de sare, apoi se pune la fiert. Când zarzavatul este fiert pe jumătate, se adaugă conopida, supa lăsându-se la foc mic, în continuare. Între timp, se pregătesc găluştele. Într-un castronaş se pun cinci linguri de făină, două ouă, sare, o linguriţă de unt, apoi ingredientele se amestecă bine. Treptat, se adaugă apă, până se obţine un aluat consistent, în aşa fel încât să nu curgă. Cu ajutorul unei linguriţe, aluatul se pune în supă şi se lasă la fiert. Din când în când, se toarnă câte un strop de apă. Când găluşte sunt fierte, se adaugă zeama de lămâie. Supa se potriveşte de sare, iar la final, se drege cu ou şi smântână. Deasupra se presară pătrunjel verde.

 

Paste cu carne tocată

Ingrediente: 400 gr paste, 200 gr cașcaval, nucșoară, o lingură ulei de măsline, sare, o lingură de unt,4 ouă.

Sosul de carne: 300 gr carne tocată (de porc), o ceapă,1/2 morcov,100 ml suc de roși, sare, piper, busuioc.

 Mod de preparare:

Se pregătește un vas mai mare, în care se pun la fiert patru litri de apă, la care se adaugă o lingură de ulei de măsline, sare și puțină nucșoară rasă. Când apa dă în clocot, se pun pastele, care se fierb după instrucțiunile de  pe ambalaj. Când sunt gata, se strecoară, se trec printr-un jet de apă rece și se lasă la scurs.

Pentru prepararea sosului de carne, se călește o ceapă tăiată mărunt și morcovul ras pe răzătoare. Când ceapa devine sticloasă, se adaugă carnea tocată. Ingredientele se amestecă 2-3 minute, apoi peste ele se toarnă sucul de roșii și apa, lăsându-se să dea câteva clocote.

Se pregătește apoi un vas termorezistent, care se unge cu unt și în care se toarnă jumătate din cantitatea de paste. Peste ele se pune carnea cu sos și jumătate din cașcavalul ras. Deasupra se aranjază, uniform, pastele rămase. Cele patru ouă se bat bine cu puțină sare și se toarnă peste ingredientele din tavă. Restul de cașcaval se distribuie pe toată suprafața, apoi tava se introduce în cuptor, la foc mediu, până ce compoziția se rumenește.

Prăjitură cu cremă de nuci

Ingrediente:

Pentru blat: patru ouă, opt linguri de zahăr, patru linguri de ulei, două linguri de lapte, o linguriţă praf de copt, esenţă de vanilie, coajă rasă de lămâie, opt linguri de făină.
Crema:
100 g unt, o cană de nuci măcinate, esenţă de rom, 1/2 cană cu zahăr farin, 2-3 linguri cacao, 50 g ciocolată simplă, 1-2 linguri cu zeamă de lămâie, 1-2 linguri lapte

Mod de preparare:

Ouăle se separă, iar albuşurile se bat spumă împreună cu zahărul. Se adaugă, pe rând, celelalte ingrediente, amestecându-se uşor. Se obţine astfel un aluat de consistenţa unei smântâni mai groase, care se toarnă într-o tavă unsă cu ulei şi tapetată cu făină. Se coace 15-20 minute. Se lasă să se răcească şi se taie în două, pe orizontal. Se obţin astfel două foi. Prima foaie se aşază pe un platou şi se însiropează uşor cu sirop de lămâie, iar cea de a doua se fărâmiţează şi se foloseşte la cremă.

Crema:

Se mixează untul cu zahărul, se adaugă nucile, esenţa, praful de cacao, ciocolata rasă, zeama de lămâie, blatul fărâmiţat şi laptele. Ingredientele se amestecă bine, iar crema rezultată se întinde peste blatul însiropat. Deasupra se poate presăra nucă de cocos.

 

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate