.

Reţete delicioase pentru mesele de week-end

Supă de varză și carne tocată

Ingrediente:  o varză medie de circa 800 gr., 500 gr carne tocată (mixtă vită și porc), o ceapă medie, un morcov, doi cartofi mari, 2 căței de usturoi, o lingură rasă de boia dulce, un fir de cimbru, boabe de piper, un ardei iute sau boia iute,  puțin chimen măcinat, 4 linguri de ulei, sare.

Mod de preparare:

Varza, tăiată fideluțe, se amestecă bine cu o linguriță de sare, presându-se îndelung, până se înmoaie.

Ceapa tăiată mărunt se călește în ulei, iar duipă ce devine sticloasă, se adaugă morcovul dat pe răzătoarea mare, continuîndu-se călirea până ce toate legumele se înmoaie. Peste legume se pune apoi carnea tocată și totul se prăjește la foc mediu, până ce carnea își schimbă culoarea. Oala se trage apoi de pe foc și se adaugă boiaua, chimenul, piperul boabe, usturoiul strivit și ardeiul iute, totul amestecându-se bine. La compoziție se adaugă și varza, iar după omogenizare, peste ingredientele din oală se pun doi litri de apă, cimbru și puțină sare. Totul se fierbe, sub capac, aproximativ zece minute, după care, se adaugă și cartofii tăiați cubulețe. Se va continua fierberea până ce se fierb cartofii și varza, apoi supa se potrivește de sare și se condimentează după gust.

Înghețată de pepene galben cu piersici

Ingrediente: 4 ouă, 100 de grame de zahăr pudră, 300 ml de frișcă, o jumătatede pepene galben, două piersici mai mari. 

Mod de preparare:

Pepenele galben se curăță și se taie în bucăți mici, iar piersicile, după ce se decojesc, se taie și ele în bucăți. Fructele se amestecă apoi cu ajutorul unui mixer până se obține o pastă omogenă.

Cele patru ouă se vor separa în gălbenușuri și albușuri. Albușurile se bat spumă cu ajutorul mixerului până ce compoziția devine densă și sticloasă, apoi, pe rând, se adaugă zahărul pudră, amestecându-se continuu.

Într-un alt castron se bate frișca până se întărește. Gălbenușurile de ou se bat ușor, încorporându-se în frișca bătută, cu mișcări de sus în jos, se adaugă și albușurile bătute, totul amestecându-se ușor, până la omogenizare. La compoziție se adaugă apoi amestecul de fructe și, pentru o aromă mai deosebită, se pot pune și câteva bucățele mici de piersici. Compoziția obținută se pune la congelator, lăsându-se de seara până dimineața.

Paste carbonara cu smântână și bacon

Ingrediente: 400 g spaghete, 250 g bacon,100 g ciuperci Champignon, 2-3 căței usturoi, o ceapă medie, 2 ouă, 300 ml smântână pentru gătit, sare, piper, o lingură pătrunjel tocat, 4 linguri parmezan ras.

Mod de preparare

Pastele se pun la fiert în apă clocotită cu sare, conform indicațiilor de pe ambalaj.

Între timp, baconul se prăjește într-o tigaie, iar după ce se rumenește ușor, se adaugă ceapa tocată mărunt, usturoiul zdrobit și ciupercile tăiate felii. Totul se lasă la foc potrivit, iar când ciupercile și-au schimbat culoarea, se adaugă smântână pentru gătit și ouăle bine bătute. La final, se adaaugaă parmezanul ras, pătrunjelul și sosul se potrivește de sare și piper.

Pastele fierte și strecurate se vor pune peste sos, amestecându-se ușor, până la omogenizare. Pastele carbonara se vor servi cu smântână, iar deasupra se presară, după preferință, parmesan și piper măcinat.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate