.

REŢETE TRADIŢIONALE DE PAŞTI

Rulouri de clătite cu ton şi salată verde

Ingrediente: 5 bucăţi de clătite, preparate după reţeta preferată, o conservă de ton, de 300 g, salată verde,  cremă de brânză Philadelphia.

Mod de preparare

După ce au fost preparate clătitele, se procedează în felul următor: se ia fiecare clătită în parte şi se unge cu brânză Philadelphia, cam un centimetru grosime, lăsându-se marginile libere. Peste clătite se pun frunzele de salată, apoi conserva de ton mărunţită. Fiecare clătită astfel pregătită se va rula. După rulare, ruloul obţinut se va tăia la capete ca să devină uniform, apoi bucata rămasă se va tăia oblic,  în două.

Ciorbă de miel cu măcriş şi tarhon

Ingrediente: 600 g carne de miel (os, gât, piept), 2-3 legături de macriş, 2 morcovi, o ceapă, ţelină, o rădăcină de pătrunjel, frunze de dafin,  o lingură de orez, 250 g smântână, un gălbenuş, tarhon, leuştean, oţet, sare, piper.

Mod de preparare

Frunzele de macriş se spală şi se lasă să se usuce, iar zarzavaturile se curăţă şi se taie cubuleţe. Carnea de miel, curăţată de grăsime şi pieliţe, se pune la fiert în 3-4 litri de apă rece, adăugându-se sarea şi dafinul. Se fierbe la foc mediu, se spumează, iar după aproximativ 45 de minute, se pun zarzavaturile. Dacă este cazul, se mai adaugă apă. Când zarzavaturile sunt aproape fierte, se pune orezul, iar ciorba se mai lasă la fiert încă 10-15 minute. Carnea fiartă se scoate pe o farfurie şi se porţionează. La final, se pune măcrişul, oţetul, bucăţile de carne, apoi ciorba se drege cu ou şi smântână. După ce se stinge focul, deasupra se presară tarhonul şi leuşteanul, apoi oala se acoperă cu un capac, lăsându-se aşa 10-15 minute, ca să se pătrundă aromele.

Drob de miel

Ingrediente:  1 kg.măruntaie de miel, un morcov, un pătrunjel, 4 legături de ceapă verde, 2 cepe, usturoi verde, mărar şi pătrunjel verde, 3 ouă, ulei, boabe de piper, 4-5 ouă fierte, sare şi piper.

Mod de preparare

Măruntaiele de miel se vor ţine în apă rece cel puţin 10 minute, se spală şi se pun la fiert în 3 l de apă cu sare. Când apa începe să fiarbă, se adaugă legumele, boabele de piper şi dafin. Se lasă sub capac, la foc mic, 20-25 de minute. După răcire, măruntaiele se dau prin maşina de tocat, dar pentru un aspect mai deosebit, se pot tăia în bucăţi mici. Astfel pregătite, măruntaiele se vor amesteca într-un castron încăpător. Se adaugă apoi ouăle fierte, împreună cu ceapa şi usturoiul verde (călite sau nu), pătrunjelul şi mărarul. Ingredientele se amestecă uşor, se adaugă şi ouăle crude, sare şi piper. După omogenizare, pasta obţinută se pune într-un prapure, apoi în forma pentru drob şi se dă la cuptor pentru 35-40 de minute.

Friptură de miel

Ingrediente: 1,5 kg pulpă de miel, usturoi, boia dulce, 2 foi de dafin, cimbru, 100 ml vin sec sau suc de lămâie, sare, piper, ulei, 500 g cartofi mai mici.

Mod de preparare

Carnea se porţionează, se spală şi se usucă. Usturoiul zdrobit se amestecă bine cu ardeiul dulce, sare, piper, 2-3 linguri de ulei, apoi cu pasta obţinută se unge, pe toate părţile, carnea de miel. Astfel preparată, carnea se dă la frigider pentru câteva ore, împreună cu câteva crenguţe de cimbru, foi de dafin şi boabe de piper. Cartofii curăţaţi de coajă se pudrează cu restul de paprică, sare, piper şi usturoi, apoi se aşază şi în tava de copt. Carnea se va pune alături de ei, iar tava se dă la cuptor pentru două ore. Din când în când, carnea se stropeşte cu vin, iar la jumătatea timpului de coacere, bucăţile se întorc, pentru a se rumeni pe ambele părţi.

Pască tradiţională

Ingrediente pentru aluat: 250 ml lapte călduţ, puţină sare, 100 g unt topit, un ou întreg şi două gălbenuşuri,  550 g făină, 120 g zahăr, 25 g drojdie, arome.

Pentru umplutura: 500 gr brânză de vaci, 100 g smântână, 150 stafide, 4 ouă, 50 g zahăr, 2 linguri de griş, arome.

Mod de preparare

Drojdia se dizolvă în lapte călduţ, se adaugă puţin zahăr, 2 linguriţe de făină şi se lasă la dospit. Untul topit, ouăle bătute, zaharul, sarea  şi aromele se mixează, apoi se pun în vasul de făină, împreună cu maiaua. Ingredientele se frământă până se obţine un aluat elastic, care se lasă la dospit aproximativ o oră. Aluatul dospit se împarte în două. Din prima bucată se întinde o foaie care se aşază în tava de copt, în aşa fel încât să treacă peste marginile tăvii. Peste aluat se toarnă brânza, amestecată cu ouăle şi celelalte ingrediente. Restul aluatului se va modela în bastonaşe lungi, care se vor împleti în trei şi se pun de jur împrejurul tăvii, formându-se decorul. La mijloc se face o cruce, tot din aluat. Pasca se mai lasă la dospit 20 de minute, apoi se unge cu gălbenuş de ou amestecat cu lapte şi se dă la cuptor pentru 30-35 de minute, până se rumeneşte, iar brânza se încheagă bine.

Peste blatul însiropat se întinde uniform crema albă, peste care se pun fructele din compot, care se apasă uşor cu mâna. Peste fructe se aşază un strat de biscuiţi înmuiaţi în 100 ml apă, amestecată cu 2 linguri de lichior. Crema cu Nutella se va întinde apoi peste stratul de biscuiţi, iar prăjitura se va da la frigider cu cel puţin 3-4 ore înainte de a fi servită.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate