.

Reuters: Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă sunt organizate în condiții drastice de securitate sanitară

Jocurile Olimpice și Paralimpice de iarnă încep peste o lună, în China, în condiții drastice de securitate sanitară. Toți sportivii și ceilalți participanți vor fi testazi zilnic, iar cine nu este vaccinat trebuie să stea înainte de competiții, în carantină, trei săptămâni, arată o analiză a agenției Reuters.

La cele două mari competiții vor participa aproximativ 2.000 de sportivi și 25.000 de membri ai delegațiilor.

Toți vor sta într-un așa numită buclă, adică nimeni nu va avea voie să se abată de la drumurile strict necesare, între aeroport, satul olimpic și arene sau piste. Și nu sunt premise interacțiunile directe cu localnicii.

Chinezii vor putea participa ca spectator la concursuri, dar cu limite, iar spectatorii străini nu sunt primiți.

Organizatorii chinezi au pregătit mijloace de transport dedicate Jocurilor Olimpice, inclusiv curse aeriene.

Statele Unite și Canada au anunțat că protestează față de atitudinea Chinei față de drepturile omului și nu trimit oficiali.

În schimb, la Beijing va merge președintele Rusiei care se va întâlni cu omologul chinez. /www.europafm.ro

Sursa foto: Twitter / Beijing 2022

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate