Șah: Legendarul Garry Kasparov vine la București

Prima etapă a circuitu­lui Grand Chess Tour – Chess Classic Romania 2021 – va avea loc la Bucureşti, în perioada 5-14 iunie 2021. Etapa va fi inaugurată în 4 iunie cu o ceremonie la care va participa cel mai bun jucător de şah al tuturor timpurilor, multiplul campion mondial Garry Kasparov, 58 de ani.
„Vrem să încurajăm tânăra generaţie să descopere şahul ca sport al minţii şi ca instrument de educare şi autoeducare pentru a face faţă celor mai dificile momente cu care tinerii se pot confrunta în viaţa lor”, spune Augusta Dragic, coorganizatoarea eveni­mentului.
Concursul va fi de şah clasic. Şahiştii vor juca în sistem turneu, adică fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la Bucureşti se ridică la 350.000 euro. Gari Kasparov este al 13-lea campion mondial la șah, a deținut titlul din 1985 până în 2000. El a dominat șahul timp de peste 20 de ani: a urcat în clasamentul mondial în 1984 și a rămas cel mai puternic jucător de șah din lume până în 2006. În 2000, Kasparov a atins un record de 2856 de puncte, un record depășit doar de Carlsen.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.