.

Sală nouă de sport la Vețel

Sportul și mișcarea înseamnă sănătate și viață lungă. Tot mai multe comunități locale din județul Hunedoara investesc în săli de sport pentru școli și organizează evenimente sportive pentru toate categoriile de vârstă.

Este și cazul comunei Vețel, unde vineri s-a dat în folosință noua sală de sport a școlii din centrul de comună, o clădire modernă, elegantă, dotată și utilată corespunzător. 

Primarul comunei Vețel, Ioan Hențiu și întreaga sa echipă au fost felicitaţi la momentul festiv al inaugurării de către reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara, președintele Lurențiu Nistor  fiind cel care a apreciat efortul făcut de comunitatea locală pentru realizarea acestei noi investiții, dar și pentru că se preocupă de viitorul sănătos al copiilor, dar și al tuturor locuitorilor comunei.

„În urmă cu câţiva ani am făcut o solicitare la Compania Naţională de Investiţii. Primăria a pus terenul la dispoziţie şi utilităţile. Am optat pentru o sală de sport şcolară pentru că avem doar cluburi sportive la nivel de elevi. Sala are dotările care se impun. Cred că este normal ca toate comunităţile să dispună de câte o sală de sport, măcar pentru copiii care merg la şcoală”, a spus primarul comunei Veţel.

Deschiderea sălii de sport a beneficiat și de un eveniment pe măsură, o sărbătoare a sportului care a strâns la un loc mai multe cluburi și a adus în tribune și un public numeros.

Sala de Sport a fost ridicată cu fonduri alocate de Compania Națională de Investiții, iar valoarea proiectului se ridică la aproximativ 1 milion de euro, are 102 locuri, dispune de spații și anexe, cabinet medical și de  toate facilitățile necesare unei astfel de locații.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate