.

Sălaşu de Sus: Reparaţii la drumuri, reţele de apă în mai multe sate

Infrastructura de drumuri rămâne o prioritate pentru primăriile din judeţul Hunedoara, administraţiile locale încercând să găsească soluţii de finanţare pentru modermizarea căilor de acces. Mai multe exemple în acest sens vin din comuna Sălaşu de Sus, acolo unde au fost finalizate sau se află în lucru mai multe proiecte.

Astfel, drumul care face legătura între comunele Sălaşu de Sus şi Râu de Mori a fost reparat în zona Nucşoara, circulaţia desfăşurându-se acum în condiţii foarte bune, pe asfalt.

„Am pregătit trei proiecte pentru asfaltarea drumurilor spre satele Râu Alb, Râu Mic, Coroieşti şi Peştera. Încercăm acum să găsim soluţiile cele mai bune pentru finanţarea lucrărilor, pe una dintre măsurile prin care se pot accesa fonduri nerambursabile”, a menţionat primarul comunei Sălaşu de Sus, Ioan Vlad.

Potrivit acestuia, în satele Râu Alb, Râu Mic şi Coroieşti este prevăzută şi schimbarea reţelei de apă şi branşamente, în condiţiile în care cea existentă este una artizanală, construită în urmă cu circa 15 ani.

Totodată, săptămâna viitoare se va face recepţia lucrărilor la un proiect care prevede realizarea unei reţele de monitorizare video în toate cele 11 sate ale comunei. Sunt 70 de camere video ce au fost montate la intrările şi ieşirile din sate, iar imaginile preluate de acestea vor fi stocate pe servere în interiorul primăriei.

Lista proiectelor aflate în derulare în comuna Sălaşu de Sus este mult mai mare şi vom reveni asupra ei în scurt timp.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate