.

Săptămâna Europeană a Vaccinării (26.04-02.05.2021)

Săptămâna Europeană a Vaccinării (SEV) este o inițiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa  şi este implementată de Statele Membre ale Regiunii Europene.

De zeci de ani, știm că vaccinurile funcționează, chiar și înainte de anii ’60, când variola, rujeola și poliomielita lăsau sechele în rândul copiilor, provocând handicapuri permanente sau chiar decesul. Deoarece bolile pe care le-au prevenit au devenit atât de rare, din ce în ce mai multe persoane consideră că vaccinarea nu mai este necesară. În ultimii ani, am asistat la o creștere inutilă și tragică a bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare, cum ar fi rujeola.

Toate medicamentele, inclusiv vaccinurile, pot avea efecte secundare, dar acestea nu sunt atât de importante în comparație cu efectele nocive ale bolilor pe care sunt destinate să le prevină. Recent, un vaccin a făcut obiectul unei evaluări aprofundate pentru a se stabili o posibilă legătură cu o problemă rară de coagulare a sângelui. Acest efect advers regretabil, foarte rar, a apărut la șase persoane la un milion, a fost detectat și investigat. Acest exemplu ilustrează modul în care funcționează sistemul de farmacovigilență:  aceste cazuri foarte rare și neobișnuite au fost preluate, identificate, analizate astfel încât EMA să poată formula o recomandare clară, bazată pe date științifice, pentru a permite utilizarea sigură și eficace a vaccinului. EMA continuă să monitorizeze siguranța vaccinurilor, chiar și după ce a emis autorizația de utilizare, pentru a se asigura că avantajele generale ale unui vaccin contrabalansează riscurile de reacții adverse.

OMS estimează că aproape 20 de milioane de copii din întreaga lume nu primesc vaccinurile de care au nevoie, iar multe persoane nu primesc vaccinuri de importanță vitală la vârsta adolescenței, la vârsta adultă și la bătrânețe. Pentru a ne păstra sănătatea, trebuie să fim la zi cu vaccinarea.

Pandemia de COVID-19 i-a determinat pe oameni să se concentreze asupra sănătății lor și mulți au adoptat un stil de viață mai sănătos, inclusiv prin vaccinări periodice ca măsură de prevenire. Sperăm ca această tendință să continue și mult timp după sfârșitul pandemiei.

Deoarece persoanele vulnerabilenu pot fi întotdeauna vaccinate (datorita unor probleme grave de sănătate), este necesar ca alte persoane să se vaccineze pentru a asigura imunitatea de grup și pentru a reduce riscul de îmbolnăvire. Iar persoanele care sunt vulnerabile din cauza situației lor sociale, cum ar fi persoanele fără adăpost și refugiații, sunt mai greu de găsit și sunt mai predispuse la îmbolnăvire din cauza condițiilor lor de viață. De cele mai multe ori, aceste persoane nu au acces la informațiile și serviciile necesare.

Prin vaccinare se obține imunitate, iar imunizarea in grup poate proteja și persoanele care nu pot fi vaccinate deoarece au un sistem imunitar slăbit sau nu au acces la servicii medicale. Agenții patogeni nu se mai propagă dacă nu găsesc o gazdă vulnerabilă. A ne vaccina este, prin urmare, un act de solidaritate. Este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a eradica bolile transmisibile.

Județul Hunedoara are deschise 14 centre de vaccinare împotriva SARS-CoV2 (Casa de Cultura Drăgan Muntean Deva, Casa de Recreere a Pensionarilor Hunedoara, Spitalul Municipal Brad, Spitalul de Urgenta Petrosani, Spitalul Municipal Orăștie, Sala de Sport Comunitara Orăștie, Centrul de Sanatate Multifuncțional Călan, Sala de Sport ComunitarăHateg, Scoală Gimnazială Nr.7 Petrosani, Sala de Cinema Vulcan, Casa de Cultură Ladislau Schmidt Petrila, Palatul Cultural Minierul Lupeni, Sala de Sport ComunitarăIlia și Parcul de Afaceri Simeria), 2 echipe mobile formate din personal din cadrul D.S.P.Hunedoara și 2 caravane (Orăștieși Hațeg).

În data de 24 aprilie, începând cu ora 10:00, în parcarea Centrului Comercial Shopping City Deva,va deveni funcțional primul centru de vaccinare Drive-Thru in urma colaborării dintre D.S.P. Hunedoara si Instituția Prefectului județul Hunedoara, cu sprijinul instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne, al Primăriei Municipiului Deva si al Crucii Roșii (detalii pe contul de Facebook al Direcției de Sanatate Publica a județului Hunedoara si/sau pe pagina web www.asphd.ro).

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate