.

Sărbătoare  în Ținutul Pădurenilor – ,, Măsuratul oilor”

Obicei străvechi, ,,Măsuratul Oilor,, din Zona Pădurenilor este evenimentul de căpătâi pentru crescătorii de oi de aici. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, în Comuna Lelese, pe Dealul Purcăretelui, într-o atmosferă de mare sărbătoare pentru oamenii locului, a avut loc măsuratul laptelui, s-a stabilit rânduiala la ciobănit, la stână și la brânză, s-au sfințit oile de către preoții satului.  Oaspeții au fost serviți cu plăcinte tradiționale, cu friptură de miel și vinars.

Potrivit primarului Comunei Lelese, Ciprian Achim, ”Măsuratul oilor” este evenimentul economic cel mai important al locului, întrucât principala activitate al localnicilor era creșterea oilor, urmat de minerit sau alte activități.

De ce este important acest moment ? 

Pentru că, în funcție de cantitatea de lapte obținută în această zi, cel care mulge cel mai mult lapte de la oile lui va deveni băcioni, adică va fi conducătorul stânii.  Tot după cantitatea de lapte mulsă azi se creează un algoritm după care se împarte laptele tot anul, până la căderea zăpezii. Toate înțelegerile care se fac aici la noi în Pădureni sunt consfințite la un pahar de vinars și o masă întinsă.  Aici totul se termină cu cântec si joc, ceea ce înseamnă că înțelegerile s-au făcut bine și toată lumea este mulțumită. La noi în Pădureni, toate momentele importante din  viața comunității încep și se termină cu cântec ritual, de la naștere pană la moarte, sublinia primarul.

Ținutul Pădurenilor rămâne unic prin tradiție

Aici, oamenii duc mai departe obiceiurile și portul popular de odinioară , ceea ce dă farmec si valoare inestimabilă acestor locuri.

,,Măsuratul oilor’’de sâmbătă a continuat seara cu momente artistice de suflet, cu cântece joc și voie bună.

Evenimentul de sâmbătă a  fost onorat de oaspeți veniți din multe zone ale țării, inclusiv de personalități ale județului Hunedoara, prin persoana Președintelui  Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, a administratorului public Costel Avram, Radu Barb , director al DGAMPT și de soliști îndrăgiți ai folclorului românesc din aceste locuri.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate