Sibiul, inclus de Comisia Europeană în topul destinaţiilor din acest an

Descris drept probabil unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, Sibiul figurează pe locul 5 în clasamentul făcut public de Comisia Europeană.

E prezentat drept o combinaţie minunată între istorie şi spiritul unui oraş european modern.

Sibiul e recomandat pentru city break, pentru pasionaţii de cultură şi istorie, pentru familii, îndrăgostiţi şi amatori de fotografii pe Instagram. Dar şi pentru gurmanzi, fiind singurul oraş din România cu 3 stele în ghidul Michelin.

Sibiul a fost Capitala Europeană a Culturii în 2007 şi a găzduit summitul european informal din 2019.

E de descoperit primăvara şi vara, dar şi în timpul sărbătorilor de iarnă, când devine magic, potrivit descrierii din topul Comisiei Europene.

Aceasta menţionează târgul de Crăciun de la Sibiu – despre care spune că e probabil unul dintre cele mai frumoase din Europa. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate