.

Sportivii portdrapel pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

Comitetul Executiv al COSR a decis prin vot desemnarea celor doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor de la Tokyo. Au fost desemnați în urma votului Mădălina Bereș și Robert Glință .
La desemnarea celor care vor purta drapelul la ceremonia de deschidere ale Jocurilor Olimpice s-a ținut cont de palmaresul sportivilor, de sportul pe care îl reprezintă, de prestanță și de respect pentru valorile olimpice.
Mădălina Bereș este medaliată olimpică cu bronz la Rio 2016 și campioană mondială cu barca de 8+1 a României. În palmaresul său figurează 6 titluri europene. Ea este reprezentantul celei mai numeroase delegații din Team Romania,canotajul , disciplină care a calificat 36 de sportivi la JO Tokyo 2020.
Robert Glință este primul înotător din România care a reușit să câștige aur la Campionatele Europene și a fost primul sportiv calificat la JO Tokyo 2020. El este multiplu medaliat european și va fi primul reprezentant al acestei discipline care va purta drapelul la Ceremonia de Deschidere a JO de Vară.
Pe lunga listă a purtătorilor de drapel al României la Jocurile Olimpice îi mai regăsim pe: Ștefan Mănciu­lescu – tir, Constantin Dumitru – atletism, Iosif Sârbu – tir, Nicolae Marcoci – călărie, Alexandru Bizim – atletism, Aurel Vernescu – kaiac-canoe, Nicolae Martinescu – lupte, Vasile Andrei – lupte, Corneliu Ion – tir, Nicu Vlad – haltere, Costel Grasu – atletism,Iulică Ruican – canotaj, Elisabeta Lipă – canotaj, Valeria Beșe – handbal, Horia Tecău – tenis și Cătălina Ponor – gimnastică.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate