.

Știai că poți să verifici singur, acasă, dacă ai un contor electric verificat metrologic?!

InfoCons te ajută să fii informat! Contorul electric pe care îl ai acasă îndeplinește normele reglementate de instituția competentă?! Sunt datele generate de contorul electric veridice sau sunt eronate?! Pentru a te asigura că ai un contor electric în conformitate cu cerințele impuse de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, InfoCons îți vine în ajutor.

Pentru a te asigura că ai un contor electric în conformitate cu prevederile legale, verică-ți contorul urmărind trei pași simpli:

  1. Pe contorul electric trebuie să apară, obligatoriu, marcajul de conformitate CE;
  2. După marcajul de conformitate CE, trebuie să se regăsească un chenar cu următoarele: marcajul metrologic format din majuscula „M” (la aceeași dimensiune cu marcajul CE) și un număr din două cifre ce reprezintă anul în care contorul electric a fost verificat metrologic ultima dată;
  3. Un contor electric trebuie verificat din punct de vedere metrologic la o perioadă de zece ani. Pentru a obține informația referitoare la următoarea dată în care contorul tău electric trebuie verificat, adună numărul din două cifre cu 10.

Exemplu: Dacă cifrele sunt 1 și 6 (numărul 16), înseamnă că în anul 2016 contorul a fost verificat metrologic. Următoarea verificare va fi făcută în 2026 (16+ 10 ani).

Prevederile legale – nu știi unde se găsesc aceste informații?! InfoCons îți sare în ajutor!

Marcajele de conformitate și cele metrologice se regăsesc în art.17, art. 18 si art.19 din HG 711/2015:

Art.17 – Marcajul de conformitate

Conformitatea unui mijloc de masurare cu toate prevederile prezentei hotarari este indicata prin prezenta marcajului european de conformitate „CE” denumit in contiunare marcaj CE, si a marcajului metrologic suplimentar prevazute la art. 18.

Art. 18 – Principii generale ale marcajului CE si ale marcajului metrologic suplimentar

(1) Marcajul CE este supus principiilor generale prevazute la art 30 din Regulamentul (CE) nr 765/2008.

(2) Marcajul metrologic suplimentar este format din majuscula „M” urmata de ultimele doua cifre ale anului in care a fost aplicat, incadrate intr-un dreptunghi. Inaltimea dreptunghiului este egala cu inaltimea marcajului CE.

(3) Principiile generale prevazute la art. 30 din Regulamentul (CE) nr 765/2008 se aplica, marcajul metrologic suplimentar.

Art. 19 – Cerinte pentru aplicarea marcajului CE si a marcajului metrologic suplimentar.

(1) Marcajul CE si marcajul metrologic suplimentar se aplica in mod vizibil, lizibil si de nesters pe mijlocul de masurare sau pe placuta cu date a acestuia. In cazul in care acest lucru nu este posibil sau justificat din considerente tinand de natura mijlocului de masurare, marcajele se aplica pe documentele de insotire si, daca exista, pe ambalaj.

(2) Daca un mijloc de masurare este format dintr-un set de dispozitive, nu de subsansambluri, care functioneaza impreuna, marcajul CE si marcajul mnetrologic suplimentar se aplica pe dispozitivul principal al mijlocului de masurare.

(3) Marcajul CE si marcajul metrologic suplimentar se aplica inainte ca mijlocul de masurare sa fie introdus pe piata.

(4) Marcajul CE si marcajul metrologic suplimentar pot fi aplicate pe mijlocul de masurare in timpul procesului de fabricare, daca acest lucru este justificat

(5) Marcajul metrologic suplimentar urmeaza imediat dupa marcajul CE.

(6) Marcajul  CE si marcajul metrologic suplimentar  sunt urmate de numarul de identificare al organismului notificat, in cazul in care un astfel de organism este implicat in faza de control a productiei, asa cum prevede anexa nr. 2.

(7) Numarul de identificare al organismului notificat se aplica de organismul respectiv sau, conform instructiunilor acestuia, de producator ori reprezentantul sau autorizat.

(8) Numarul de identificare al organismului notificat implicat trebuie sa nu poata fi sters sau sa nu poata fi indepartat fara a fi distrus.

(9) Marcajul CE, marcajul metrologic suplimentar si, dupa caz, numarul de identificare al organismului notificat pot fi urmate de orice alt semn care indica un risc special sau o utilizare speciala.” (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei)

Acum că ai toate informațiile la îndemână, asigură-te că ai în casă un contor care respectă prevederile legale! Fii informat!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate