.

Sugestii pentru masa de Rusalii

Ciorbă de potroace

Ingrediente: 1 kg.măruntaie de pui (aripi, pipote, inima, ficat, gat, piept pasăre), o țelină, 2 morcovi, un păstârnac, 1 pătrunjuel, 1 ardei gras, o ceapă mare, 50 g orez, 2 linguri ulei, zeamă de vareză acră sau borș, suc de lămâie, o caă cu suc de roșii, pătrunjel verde, leuștean.

Mod de preparare

După ce au fost curățate măruntaiele, acestea se opăresc și se pun la fiert în 2,5 l de apă. Orezul se fierbe separat. Ceapa, curătată și tăiată mărunt se călește în ulei, apoi se adaugă celelalte legume, care se vor căli ușor, împreună cu ceapa. Când carnea a fiert pe jumătate, se adaugă legumele călite și se continuă fierberea. Dacă este cazul, se mai ia din spuma rămasă. Când carnea și legumele sunt aproape fierte, se adaugă sucul de roșii, borșul sau sucul de varză (fierte în prealabil). Ciorba se mai lasă la fiert 5-10 minute, apoi focul se stinge, iar deasupra se presară frunzele pătrunjel și leuștean, tăiate mărunt. Cine dorește, poate servi ciorba cu smântână.

Cotlet de porc cu spanac, învelit în bacon

Ingrediente:  un kilogram de cotlet de porc, 500 g spanac proaspăt sau congelat, 5 linguri de ulei, 3-4 căței de usturoi, o lingură de smântână, cimbru uscat, boia de aidei iute, 20 de felii de bacon, feliate subțire, 250 ml vin sec alb, sare, piper măcinat.

Mod de preparare

Carnea se spală, se usucă în prosop de hârtie și se unge cu ulei, apoi se condimentează cu sare, piper, boia și cimbru.

Spanacul se decongelează, usturoiul se curăță și se zdrobește. Uleiul se încinge ușor și se adaugă usturoiul, apoi spanacul. Cratița se lasă la foc potrivit, până când scade apa. Se ia apoi de pe foc, se lasă să se răcorească, apoi la compoziție se adaugă smântâna.

Cotletul de porc se așază apoi pe hârtie de aluminiu, peste el se întinde cât mai uniform spanacul, apoi totul se învelește în bacon. Friptura astfel pregătită se pune în folie de aluminiu și se dă la cuptor pentru aproximativ o oră și 15 minute. După acest interval, tava se scoate din cuptor, se îndepărteazî folia, iar friptura se mai lasă în cuptor, să se rumenească, încă 10-15 minute. Când este gata, friptura se feliază și se servește cu garnitura preferată.

Tort cu nucă și ciocolată

Ingrediente: 10 ouă, 10 linguri zahăr,10 linguri pline cu nuci măcinate

5 linguri pesmet, 5 linguri făină, praf de copt.

Pentru cremă: 450 gr unt moale, la temperatura camerei, 150 gr zahăr (10 linguri pline), 160 gr cacao (12 linguri), 250 ml lapte (1 cană)

Sirop: 500 ml apă, 300 gr zahăr, esență de rom sau 50 ml rom.

Pentru ornat: 250 ml frișcă lichidă, 200 gr ciocolată neagră.

Mod de preparare

Albușurile, separate de gălbenușuri, se mixează cu un praf de sare, apoi pe rând, se adaugă și gălbenușurile, nuca măcinată sau zdrobită se încorporează ușor, cu telul, iar la final, făina, pesmetul și praful de copt. Compoziția se toarnă în forma de tort, tapetată cu hârtie de copt și se dă la cuptor pentru 35-40 de minute.

Între timp, pentru obținerea siropului, se pune apa cu zahărul la fiert, iar când zahărul s-a topit iar siropul capătă consistență, vasul se ia de pe foc. După ce s-a răcit, se adaugă romul.

Crema: se pregătește o cratiță mai înaltă, în care se pune zahărul, cacao și laptele. Ingredientele se amestecă bine cu telul până se omogenizează, apoi cratița se  dă la foc mic, amestecându-se continuu. Se ține pe foc până aproape de fierbere, iar zahărul începe să se lege. Crema se lasă să se răcească, apoi se încorporează, treptat, untul ținut la temperatura camerei, mixându-se în continuare.

Crema pentru ornat: frișca lichidă se încălzește bine, se adaugă ciocolată ruptă în bucăți, totul omogenizându-se cu telul, până când crema capătă consistență și are un aspect lucios. Se dă la răcit (10-15 minute) în congelator, apoi se bate cu mixerul până devine pufoasă și se deschide la culoare.

Asamblarea: blatul se taie în trei, se însiropează, apoi. Crema, împărțită în trei, se pune între feliile de blat, ultimul strat de cremă se va pune deasupra și pe margini.

Crema pentru ornat se pune într-un poș, iar cu ea se fac trandafiri sau alte flori pe marginile tortului.Tortul se lasă la rece, până a doua zi.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate