.

Târgul European al Castelelor – ediţia a VIII-a , 26 – 27 mai 2023

Vineri şi sâmbătă vă aşteptăm în curtea exterioară a Castelului Corvinilor la ediţia din acest an a „Târgului European al Castelelor”.

Cetăţi, castele şi muzee, obiective turistice importante din toată ţara se prezintă publicului în standuri dedicate, la Muzeul Castelul Corvinilor .

Manifestarea cuprinde însă şi alte activităţi destinate în special publicului, derulate tot în „Curtea Husarilor” (curtea exterioară), după următorul program:

vineri – 26 mai 2023

ora 10.00 – deschiderea oficială a târgului;

între 10.00 – 20.00 – program interactiv cu publicul: tabere şi ateliere medievale, tir cu arcul, dansuri şi prezentări de ţinute medievale, spectacol cu efecte pirotehnice, cascadorie şi lupte cavalereşti – reprezentaţii ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara şi ale Cavalerilor Cetăţii Roşii – Sibiu.

sâmbătă – 27 mai 2023

între 10.00 – 20.00 – program interactiv cu publicul: lupte medievale, dansuri, lecţii de tir cu arcul, lecţii de spadă – reprezentanţii ale Ordinului Cavalerilor de Hunedoara şi ale Cavalerilor Cetăţii Roşii – Sibiu.

Îşi vor spune povestea, la standuri:

Cetatea Alba Carolina

Castelul Bran

Castelul Karolyi – Carei

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Cetatea Medievală Mălăieşti

Palatul Brukenthal, Muzeul Naţional Brukenthal

Cetatea Feldioara

Cetatea medievală Râşnov

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte – Potlogi

Cetatea Fărăgaş

Castelul Teleki

Cetatea Deva

Muzeul Memorial „Octavian Goga”

Cetatea de Scaun a Sucevei

Castelul Sturdza – Miclăuşeni

Cetatea Ardud

Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara şi, bineînţeles, Muzeul Castelul Corvinilor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate