.

Tenis de câmp: Mihaela Buzărnescu merge la Tokyo

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat că jucătoarea română Mihaela Buzărnescu a fost acceptată pe lista calificaţilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, potrivit paginii de Facebook a Clubului Sportiv Dinamo, la care este legitimat Buzărnescu.
Dinamo va avea astfel două jucătoare de tenis la JO: Raluca Olaru (dublu) şi Mihaela Buzărnescu (simplu).
Buzărnescu a beneficiat de clasamentul protejat, în care ocupă locul 104, precum şi de faptul că numeroase jucătoare clasate în prima parte a ierarhiei au declinat participarea.
Astfel, echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) ajunge la 101 sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate