.

Tenis de câmp: România- Peru, la acest final de săptămână

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României a anunțat numele jucătorilor selecționați pentru meciul cu Peru din barajul de accedere în calificările turneului final al Cupei Davis!
Federația Română de Tenis (FRT) a anunțat că România va avea o echipă în care experiența se va îmbina cu tinerețea: „Căpitanul nejucă­tor Gabriel Trifu și antrenorul Andrei Mlendea mizează pentru partida cu Peru pe va­loarea și experiența lui Marius Copil și Horia Tecău și pe entuziasmul tinerilor și talen­taților Nicolae Frunză, Ștefan Paloși și Gabi-Adrian Boitan”, a anunțat FRT.
Peru vine la Cluj-Napoca cu Juan Pablo Varillas, Nicolas Alvarez, Conner Huertas del Pino, Arklon Huertas del Pino și Sergio Galdos, căpitan-nejucător fiind Americo Ve­nero. Gabriel Trifu a renunţat la Filip Jianu şi Nicholas David Ionel faţă de meciul cu Portugalia, din 18-19 septembrie, câştigat cu 3-1, în primul tur al Grupei Mondiale.
Meciul este programat în zilele de 27 și 28 noiembrie 2021, la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă și este foarte important pentru echipa de Cupa Davis a României deoa­rece echipa care va câștiga joacă în 2022 în calificările Cupei Davis pentru un loc la turneul final, printre cele mai bune 16 naționale din lume.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate