.

Tenis de câmp: Simona Halep divorțează

Simona Halep divorțează de Toni Iuruc la mai puțin de un an de când cei doi s-au căsătorit civil, după o decizie luată de comun de acord.

Cei doi soți vor parafa se­pararea la notariat iar apoi fiecare își va vedea de drumul său. De altfel Toni Iuruc a confirmat: „Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim!” iar partenerii nu vor împărți nimic, pentru că au stabilit de la început, în cazul unei rupturi, să plece așa cum au intrat în relație.
Mai mult, Simona Halep (locul 7 WTA) a luat o decizie riscantă și nu s-a înscris la turneul WTA 500 de la Tokyo, cel mai important concurs programat în luna septembrie în circuitul de tenis feminin.
Simona Halep și-a luat o vacanță lungă după ce a fost eliminată de Daria Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6 în primul tur la US Open! Sportiva din Constanța nu va juca la niciun turneu în luna septembrie!
Există și știri vehiculate pe rețelele de socializare prin care se spune că Simona Halep ar fi luat în calcul tot mai serios să se stabilească definitiv într-un oraş din Franţa, aflat la malul mării. Fostul lider WTA și-ar călca astfel pe orgoliu, ținând cont că anul trecut, într-un interviu acordat lui Chris Evert, românca spunea că nu va părăsi niciodată România: „Simt că sunt parte din această țară și nu voi pleca niciodată!”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate