.

Tenis de câmp: Sorana Cîrstea nu vrea să joace pentru România la Fed Cup

Principala favorită Sorana Cîrstea (38 WTA) a fost eliminată suprinzător, în turul 1 al turneului Ţiriac Foundation Trophy de la Bucureşti de elveţianca Simona Waltert, numărul 118 mondial. Waltert s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3 într-o oră şi 29 de minute de joc.
După joc ea a declarat: “Îmi pare rău că azi nu am reuşit să joc mai bine, să am ocazia să am mai multe meciuri aici pentru că e o bucurie să joc acasă. Se mai întâmplă, mai sunt şi zile proaste ca aceasta.Mă bucur să avem din nou un turneu la Bucureşti, înseamnă enorm pentru tenisul feminin, pentru generaţiile din urmă. Ne dorim să crească măcar la 250, poate chiar 500. Ştiu că domnul Ion Ţiriac încearcă, dar problema este locul unde să organizezi un turneu aşa mare.”, a spus Sorana.
Jucătoarea de 32 de ani, a declarat că nu va reveni asupra deciziei de a se retrage din echipa de Billie Jean King Cup a României. “Horia Tecău a încercat să mă convingă să revin, doar că decizia mea de a mă retrage va rămâne neschim­bată. Joc la Fed Cup de când aveam 14-15 ani şi a fost mereu o bucurie, însă sunt pe final de carieră şi e normal să mă concentrez pe proiectele personale. Eu simt că mi-am făcut datoria. Nu mai am 10 ani de carieră în faţă, poate nici 5, chiar dacă eu mă simt bine. Sunt pe sfârşit de carieră, e un lucru realist. Nu mi-am dat un deadline. Eu voi juca atât cât timp voi simţi plăcere şi voi fi acolo, în top 30-40. Nu ştiu în câţi ani mă voi retrage, dar e o realitate, buletinul nu minte”, a explicat ea.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate