Termocentrala Mintia pare neinteresantă pentru investitori

Termocentrala Mintia pare neinteresantă pentru potenţialii investitori, în condiţiile în care nici la cel de-al doilea termen de vânzare, prin licitaţie, a producătorului de energie nu s-a înscris nimeni.

Prin urmare, procedura va fi reluată, în această lună, în conformitate cu decizia adoptată de adunarea generală a creditorilor de la Complexul Energetic Hunedoara, de care aparţine termocentrala cunoscută şi sub numele de Steaua de pe Mureş.

Procedura va fi reluată pe 12 august, la acelaşi preţ de 91,23 milioane euro, fără TVA, şi în aceleaşi condiţii stabilite de adunarea creditorilor CEH.

După cum am mai informat, primul termen al licitaţiei de vânzare a Termocentralei Mintia a fost stabilit pe 15 iulie, însă atunci nicio firmă nu a fost interesată de ofertă, aşa că procedura a fost reluată pe 29 iulie, operaţiune încheiată, din păcate, fără succes.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, condiţiile de preţ şi locaţie şi licitaţie vor fi menţinute şi la următorul termen din 26 august, aprobat de creditorii societăţii.

Procedura de valorificare a acestui activ a fost aprobată de adunarea creditorilor CEH în cadrul şedinţei convocate de administratorul judiciar, SC Expert Insolvenţă SPRL, la data de 20 mai 2022.

Printre condiţiile impuse de Ministerul Energiei companiei care va achiziţiona termocentrala se află şi obligativitatea realizării unei noi capacităţi energetice de 800 MWh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026.

Termocentrala Mintia face parte din CEH şi este compusă din terenuri în suprafaţă de 329,8 ha şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.

Termocentrala a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune şi personalul a fost disponibilizat.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.